COVID-19. Veste bună de la Institutul Pasteur. Ce a DESCOPERIT
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Este vorba despre un preparat alternativ
Este vorba despre un preparat alternativ
După luni de teste în laborator, cercetătorii de la Institutul Pasteur au anunțat că au identificat o moleculă eficace împotriva noului coronavirus.

În timp ce al doilea val al pandemiei își face de cap acoperind tot mai multe țări, iar marile companii depun eforturi majore pentru a pune cât mai rapid pe piață un vaccin anti-covid, mai multe institute de cercetare și laboratoare mizează pe o soluție medicamentoasă alternativă sau, cel puțin, temporară. 

În acest context, Institutul Pasteur din Paris a anunțat că a descoperit ceva. În mai, specialiștii francezi au identificat, cu ajutorul societății biotehnologice Aptteus, 2000 de molecule potențial capabile să atace noul virus SARS-CoV-2 direct sau măcar indirect, dar frecvent, pentru a ajuta mecanismul imunitar al omului să combată infecția. 

După un mare număr de teste tot mai complexe, care au implicat inclusiv utilizarea unui plămân artificial, experții de la Institutul Pasteur cred că au găsit candidatul potrivit. Numele său rămâne, totuși, secret, până când eficacitatea lui va fi dovedită pe om. ”Avem nevoie de mai multe sute de pacienți pentru teste”, a Jean Dubuisson, expert în virologie la Pasteur, dând de înțeles că va mai dura puțin până ce preparatul va ajunge pe piață. 

Citește și Covid-19. Polonezii au dat LOVITURA. Au găsit MEDICAMENTUL

Până atunci însă, mai există un medicament, dincolo de Canalul Mânecii. Este vorba de dexamatazonă, un simplu anti-inflamator pe bază de cortizon. Potrivit unor prime rezultate ale testelor clinice efectuate de britanici, acțiunea lui sporește considerabil șansele de supraviețuire a pacienților atinși de covid-19.   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel