COVID-19. Rompetrol a dezvoltat și produce un material special pentru măști
25 aug, 14:48, de  Matei Ion
Rompetrol a dezvoltat, în cadrul rafinăriei Petromidia, un nou sort special de polipropilenă dedicat măştilor medicale de protecţie, potrivit unui comunicat al KMGI International (fostul Rompetrol Group).
ROmânia a devenit producător de materie primă pentru confecționarea de măști
ROmânia a devenit producător de materie primă pentru confecționarea de măști


Rompetrol Rafinare, prin divizia sa de petrochimie, este unicul producător de polimeri din România. Noul sort special de polipropilenă dedicat măştilor medicale de protecţie asigură stratul din mijloc al măştii, cel mai important pentru filtrarea şi protejarea împotriva agenţilor patogeni.

"Este o premieră pentru România şi Europa Centrală şi de Est, un succes major al echipei de specialişti din cadrul rafinăriei Petromidia care au reuşit în doar trei luni să realizeze un nou sortiment vital în sprijinirea luptei împotriva COVID-19. Recent am finalizat cu sprijinul partenerilor interni şi internaţionali testarea şi verificarea noului material în acord cu toate standardele de siguranţă şi calitate, acesta urmând să intre în producţie în perioada următoare", a declarat Saduokhas Meraliyev, directorul operaţional al Grupului KMG International, acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare.

Noul sort - RMB30H se va livra în saci de 25 kilograme de granule şi se va utiliza în instalaţii de tip "meltblown" (suflare topitură) - o metodă convenţională de fabricare a micro- şi nanofibrelor. Astfel, polimerul topit/lichid este extrudat împreună cu gaz de suflare de mare viteză pe o suprafaţă suport, rezultând un material de fibre neţesute.

Îngrijorare. Primul caz de reinfectare cu SARS-CoV-2? Ce spun specialiștii

În acord cu standardele în domeniu, pentru o mască chirurgicală se consumă aproximativ un gram de material interior filtrant - RMB30H, cu o densitate de 30 grame/ metru pătrat.

Primele granule din noul produs au fost obţinute pe 10 iulie cu sprijinul şi suportul partenerilor săi strategici pentru alinierea parametrilor tehnici ai instalaţiei de producţie şi asigurarea componenţilor chimice - catalizatori, aditivi. Ulterior, acesta a fost testat pentru prima dată la începutul acestei luni la unul dintre partenerii companiei din România şi ulterior pe plan extern, rezultatele fiind pozitive.

Ciuhodaru: ”Masca de protecţie, amănunt ESENŢIAL”

În perioada următoare vor urma şi alte teste pe plan extern şi intern, la parteneri precum Taparo Grup Maramureş şi Global Treat Galaţi.

Printre beneficiile asigurate de RMB30H se numără o capacitate ridicată de filtrare de peste 98%, un indice de curgere la topirea produsului final de până la 1.500 grame/10 minute în funcţie de temperatura de procesare, un diametru între 1 - 5 microni pentru fibrele rezultate, dar şi inodor/fără miros - o proprietate foarte importantă pentru măştile de protecţie sau sisteme de filtrare.

RMB30H este destinat în special pentru obţinerea de material pentru filtrare, dar şi pentru alte aplicaţii în zona de produse medicale (măşti de protecţie, echipamente de unică folosinţă - cearşaf, capişoane, şerveţele umede etc) sau zona industrială (filtre profesionale cu rată mare de absorbţie).

"România devine astfel o sursă importantă în Europa şi regiune pentru furnizarea materiilor prime atât de necesare pentru producţia de materiale sanitare. Împreună cu partenerii locali putem realiza integral în România materiale sanitare şi contribui la asigurarea necesarului intern, dar şi la constituirea unei rezerve strategice de echipamente medicale la nivel naţional şi european", a adăugat Saduokhas Meraliyev.

În prezent, Rompetrol Rafinare produce şi asigură toate sorturile necesare pentru obţinerea de măşti sanitare şi chirugicale de tip FFP1 şi FFP2, dar şi accesoriilor medicale. Sorturile RSB25 (aplicaţii industriale), RSB35H şi RSB40H (aplicaţii din zona medicală şi igienă personală) sunt dedicate pentru obţinerea de material neţesut pentru straturile exterioare ale materialelor sanitare, iar RMB30H pentru obţinerea de material neţesut pentru stratul interior/filtrare al acestora.

Rompetrol Rafinare este singurul producător de polimeri din România şi asigură peste jumătate din consumul intern de produse petrochimice. Sorturile dezvoltate în ultimii ani au permis companiei să aibă şi o poziţie competitivă în piaţa regională (Marea Neagră, Marea Mediterană, Europa Centrală şi de Est), acestea fiind utilizate în agricultură, industria alimentară, pentru bunuri de larg consum, igienă personală, electronică, electrotehnică, industria auto, confecţii şi construcţii.

Divizia de petrochimie are o capacitate anuală de 220.000 tone polimeri prin cele trei unităţi de producţie - instalaţii de polipropilenă, polietilene de joasă şi înaltă densitate. Materia primă pentru instalaţia de polipropilenă este asigurată integral de rafinăria Petromidia, în timp ce pentru instalaţiile de polietilene, necesarul de etilenă este asigurat din import.

La acestea se adaugă singurul terminal marin de descărcare a etilenei de la Marea Neagră şi două rezervoare criogenice cu o capacitate totală de depozitare de 20.000 tone (10,000 tone etilenă şi 10,000 tone propilenă).

Prin subsidiarele sale, KMG International a susţinut si continuă să sprijine direct şi indirect lupta dusă de autorităţi împotriva COVID-19, atât în România, cât şi în regiune - Republica Moldova, Bulgaria şi Georgia. Au fost finanţate studii de cercetare, achiziţia de unităţi mobile de terapie intensivă, au fost donate cantităţi importante de combustibili către serviciile de ambulanţă. 

Ştiri Recomandate

ANRE a aprobat! Racordare gratuită la reţeaua de electricitate

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat, în comitetul de reglementare de miercuri, ordinul...

Tătaru a vorbit despre SALARIILE medicilor pentru anul viitor

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat joi că susţine ca anul viitor întregul personal din spitalele publice să...

Covid-19. Avertisment în Germania: Virusul își face de cap!

Situația devine ”extrem de gravă” în Germania pe fondul revenirii în forță a epidemiei de covid-19, a avertizat...

COVID-19. Elveția a ales altă soluție! Populația trebuie să știe

Preşedinta Elveţiei, Simonetta Sommaruga, a făcut joi apel la ''responsabilitatea individuală'' a populaţiei în faţa...

Deutsche Bank, în DIFICULTATE? A început să vândă

Deutsche Bank AG este în negocieri pentru vânzarea diviziei de servicii IT Postbank Systems, au declarat pentru...

Franța cere companiei Engie să spună PAS contractului cu SUA

Guvernul de la Paris a cerut grupului energetic francez Engie să amâne semnarea unui contract ce prevedea importuri...

China, mesaj către SUA: Ne opunem şi răspundem în funcţie de evoluţia situaţiei

China a criticat joi o posibilă vânzare de arme americane către Taiwan, estimată la circa 1,8 miliarde de dolari, şi...

Curs valutar | Actualizat la 22-10-2020
EUR flag1 EUR = 4.8730 RON
USD flag1 USD = 4.1185 RON
GBP flag1 GBP = 5.3917 RON
CHF flag1 CHF = 4.5396 RON
AUD flag1 AUD = 2.9234 RON
DKK flag1 DKK = 0.6548 RON
CAD flag1 CAD = 3.1317 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0393 RON
NOK flag1 NOK = 0.4456 RON
SEK flag1 SEK = 0.4690 RON
XAU flag1 XAU = 253.9661 RON
Monede Crypto
1 BTC = 53011.23RON
1 ETH = 1696.95RON
1 LTC = 226.35RON
1 XRP = 1.07RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.17% p.a.
ROBOR:
3 luni: 2.16%
6 luni: 2.18%
12 luni: 2.17%
EURIBOR:
3 luni: -0.5070 %
6 luni: -0.4980 %
12 luni: -0.4710 %