Urmărește dezbaterea live

COVID-19: Personalul sanitar din Olanda va fi premiat cu 1000 de euro
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Eurostat: România, printre țările UE cu cel mai mare deficit de cont curent în trimestrul al doilea
Eurostat: România, printre țările UE cu cel mai mare deficit de cont curent în trimestrul al doilea
Angajaţii din domeniul sanitar din Olanda, asistente, infirmieri, îngrijitori sau angajaţi de la curăţenie, nu însă şi medicii din această ţară, vor primi o bonificaţie de 1.000 de euro net pentru eforturile lor suplimentare depuse în timpul pandemiei de coronavirus, a anunţat joi ministrul olandez al Sănătăţii, Hugo de Jonge, citat de EFE.

Bonificaţia este un mod de a "mulţumi" sectorului sanitar pentru "eforturile adiţionale" realizate în timpul pandemiei, având în vedere că activitatea lor s-a desfăşurat "ziua şi noaptea" şi mulţi lucrători din acest sector au fost nevoiţi să muncească "ture duble" în ultimele luni, în aceste vremuri "fără precedent", a precizat ministrul olandez.

Suma de 1.000 de euro este destinată infirmierilor, asistentelor, personalului de pe ambulanţe şi lucrătorilor din toate sectoarele de asistenţă medicală care s-au confruntat direct sau indirect cu criza coronavirusului.

S-a decis! Banca Centrală Europeană va furniza împrumuturi în EURO

Acest colectiv, spre deosebire de medici, se confrunta cu probleme salariale.

Parlamentul olandez a cerut executivului la începerea pandemiei, în martie, să acorde acest bonus lucrătorilor sanitari pentru eforturile depuse, iar guvernul a promis că va studia solicitarea atunci când situaţia se va afla sub control.

Hugo de Jonge a precizat că bonificaţia va intra în conturile acestor angajaţi din această toamnă şi a subliniat că aproximativ 800.000 de persoane vor beneficia de această sumă, care va reprezenta 800 de milioane de euro din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Într-un studiu publicat marţi de sindicatul infirmierilor şi îngrijitorilor UN'91, 39 % dintre cei chestionaţi au declarat că îşi propun să renunţe la această profesie "din cauza lipsei de apreciere" din partea politicienilor şi au cerut "să fie luaţi în serios" şi să participe la deciziile legate de profesia lor.

"La început, au fost văzuţi ca nişte eroi, aplaudaţi de oameni, inclusiv de politicieni, dar acum nu se mai simt la fel de apreciaţi", a declarat pentru postul de televiziune NOS preşedintele sindicatului UN'91, Stella Salden.

Institutul de Sănătate Publică (RIVM) a informat joi că în Olanda s-au produs în ultimele 24 de ore trei noi decese provocate de noul coronavirus şi 111 noi contagieri, iar bilanţul total a crescut la 6.100 de decese şi 49.914 de cazuri confirmate de infectare cu SARS-CoV-2.

În total, 11.863 de persoane au fost spitalizate în Olanda în urma contractării maladiei COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Stagnare a creditării companiilor din zona euro

Creditarea companiilor din zona euro stagnează, atrage...

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...


pixel