COVID-19. Elveția a ales altă soluție! Populația trebuie să știe
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Populația trebuie să știe
Populația trebuie să știe
Preşedinta Elveţiei, Simonetta Sommaruga, a făcut joi apel la ''responsabilitatea individuală'' a populaţiei în faţa epidemiei de COVID-19, cerând de asemenea cantoanelor să acţioneze rapid în faţa creşterii numărului deceselor şi al spitalizărilor, relatează AFP.

''Am sperat că vom putea intra în iarnă fără această creştere puternică a infectărilor. În cazul în care curba (infectărilor) nu se aplatizează până miercurea viitoare, va trebui să luăm decizii care merg mai departe'', a declarat Sommaruga la postul public de radio RTS.

Ministrul elveţian al sănătăţii, Alain Berset, declarase miercuri că noile măsuri ar putea avea în vedere ''instituţiile publice, adunările de persoane şi manifestările publice sau private''.

Dar, înaintea unor noi posibile măsuri, preşedinta statului federal a insistat asupra ''responsabilităţii individuale'' a fiecăruia. ''Trebuie să fim responsabili. Avem această experienţă din primăvară, aşadar nu văd de ce nu ar merge din nou'', a îndemnat ea.

Citește și S-a aflat cum poate fi oprită boala COVID-19. Descoperire de ultimă oră

Valul epidemic din primăvară a fost în cele din urmă pus sub control în Elveţia, dar între timp populaţia s-a relaxat excesiv. În ultima săptămână, numărul cazurilor de COVID-19, cel al spitalizărilor şi al deceselor s-au dublat faţă de săptămâna precedentă. Joi au fost raportate 5.230 de noi contagieri şi 11 noi decese în această ţară cu 8,6 milioane de locuitori. Numărul deceselor de la începutul pandemiei a ajuns la 1.886.

În faţa degradării rapide a situaţiei sanitare guvernul federal elveţian a impus începând de luni purtarea obligatorie a măştii în spaţiile publice închise şi a interzis adunările mai mari de 15 persoane, alte restricţii fiind avute în vedere de cantoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel