Covid-19. De ce dezvoltarea vaccinului se poticnește
Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Oxford întâmpină probleme în obținerea vaccinului
Oxford întâmpină probleme în obținerea vaccinului
Echipa Universității Oxford, responsabilă cu dezvoltarea unui vaccin împotriva SARS-CoV-2, a declarat că scăderea ratei infecției va face din ce în ce mai dificil să demonstreze dacă preparatul lor are succes, a informat Telegraph citat de Bloomberg .

„Este o cursă împotriva virusului care acum dispare”, a declarat pentru ziar profesorul Adrian Hill, directorul Institutului Jenner care aparține de universitatea britanică. „Am spus în urmă cu câteva luni că există șanse de 80% să se dezvolte un vaccin eficient până în septembrie. În momentul de față, există șanse de 50% ca noi să nu obținem niciun rezultat. ”

Adrian Hill a spus că se așteaptă ca mai puțin de 50 din cele 10.000 de persoane care s-au oferit voluntari pentru a testa vaccinul săptămâna viitoare să se îmbolnăvească. Dacă mai puțin de 20 de teste sunt pozitive, rezultatele vor fi inutile, a mai declarat profesorul.

Covid-19: VACCINUL care produce anticorpi protectori

Deși se lucrează la nivel mondial la în jur a 100 de vaccinuri experimentale pentru Covid-19, procesul este probabil să dureze. Găsirea unui vaccin și distribuirea acestuia la nivel mondial va fi un efort uriaș, a declarat la începutul acestei luni dr. Michael Ryan, directorul Programului de Urgență al Organizației Mondiale a Sănătății și care a mai spus că există mari șanse ca boala să rămână ca o boală sezonieră.

Guvernul britanic a fost de acord să plătească până la 100 de milioane de doze, adăugând că 30 de milioane de vaccinuri ar putea fi gata până în luna septembrie. Rata zilnică a noilor infecții a scăzut cu aproape două treimi de la vârful pandemiei cânt numărul îmbolnăvirilor era de aproape 9.000, pe 10 aprilie.
Reuters a relatat că Universitatea Oxford ar putea să se alăture companiei farmaceutice Moderna într-un program de testare pe scară largă în luna iulie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel