Coronavirus. Decizie UE: Cheltuiți mai mult
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Comisia Europeană a propus joi să creeze un instrument care să garanteze
Comisia Europeană a propus joi să creeze un instrument care să garanteze
Comisia Europeană va anunţa vineri un set de măsuri care vor permite guvernelor statelor membre să susţină sectoarele economice afectate de criza coronavirusului, au declarat pentru Reuters mai mulţi oficiali europeni.

Prin aceste măsuri se va da undă verde cheltuielilor, care vor duce la creşterea deficitului, măsură anunţată deja de Italia, cea mai afectată ţară din UE de criza coronavirusului. În plus, aceste măsuri vor oferi statelor care sunt de obicei reticente la ideea unor cheltuieli suplimentare, cum este Germania, un argument în plus pentru a debloca resurse financiare în cadrul a ceea ce ar urma să fie un stimulent fiscal coordonat la nivelul UE.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi vice-preşedintele pentru afaceri economice, Valdis Dombrovskis, urmează să prezinte aceste măsuri într-o conferinţă de presă ce va începe la ora 1:00 p.m. (12:00 GMT). De asemenea, Von der Leyen ar urma să propună un plan destinat oferirii de credite cu dobânzi reduse firmelor care sunt în pericol de colaps din cauza crizei coronavirusului.

Potrivit regulilor fiscale europene, statele membre sunt obligate să menţină deficitul bugetar sub 3% din Produsul Intern Brut şi datoria publică sub 60% din PIB. Regulile permit statelor membre să cheltuiască mai mult în situaţii de urgenţă. Reuters susţine că Executivul comunitar va reafirma acest principiu, subliniind în mod clar că pandemia de coronavirus justifică cheltuieli excepţionale.

Citește și Covid-19. SUA, critici aspre la adresa Chinei, Beijing dă vina pe SUA

De asemenea, prevederile UE limitează ajutoarele de stat pe care guvernele statelor membre le pot oferi companiilor aflate în dificultate, dar permit sprijinul de urgenţă în anumite circumstanţe. Şi în acest caz Executivul comunitar este aşteptat să confirme că regulile privind subvenţiile de stat vor fi relaxate temporar pentru a contracara încetinirea provocată de coronavirus.

În timpul crizei financiare globale din 2008/2009, o relaxare similară a prevederilor privind deficitul şi subvenţiile de stat au permis guvernelor europene să cheltuie miliarde de euro pentru salvarea băncilor şi relansarea economiei. Însă pentru ca aceste măsuri să fie eficiente, este crucial ca statele cu o putere financiară mare, precum Germania, să fie dispuse să cheltuie mai mult într-o manieră coordonată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Stagnare a creditării companiilor din zona euro

Creditarea companiilor din zona euro stagnează, atrage...

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...


pixel