Bill Gates, declarație ȘOC: Asta mă sperie cel mai tare
Autor: Andreea Craciun
Data publicării:
Fondatorul Microsoft, Bill Gates, a declarat că este la curent cu teoriile conspirației formulate la adresa sa, conform cărora scopul lui ar fi să introducă microcipuri în organismul oamenilor cu ajutorul vaccinurilor împotriva noului coronavirus. ”Este foarte greu să respingi astfel de povești, pentru că sunt pe cât de absurde, pe atât de ciudate”, a spus miliardarul american adresându-se jurnaliștilor.

Intervievat de postul de radio BBC Today, Gates a apreciat că afirmațiile antiștiințifice și speculațiile conduc la incitarea urii între oameni. ”Când va apărea un vaccin împotriva noului virs, se va putea obține o imunitate de grup, colectivă, adică trebuie vaccinată circa 80% din populație. Dar dacă unii vor porni de la ideea că totul este o înșelătorie sau că vaccinurile dăunează, iar oamenii vor refuza vaccinarea, boala va continua să ucidă oameni”, a spus omul de afaceri. 

Gates a recunoscut că îl sperie, pur și simplu, ”existența tuturor acestor idei nebunești. Așa s-a întâmplat ca fondul nostru, Fondul Bill și Melinda Gates, să dispune de mulți specialiști în domeniul farmacologiei și suntem considerați ca un fel de intermediar privat între guvern și companiile în ceea ce privește alegerea celei mai bune metode”, a explicat fostul șef al Microsoft. 

Teorii conform cărora Gates s-ar afla, într-un fel sau altul, în spatele creării noului virus, pentru a obține beneficii, au început să apară în ianuarie 2020, cei care le-au popularizat preluând, drept dovadă, un discurs rostit de fondatorul Microsoft în 2015 când a afirmat că omenirea este amenințată nu atât de un război nuclear, cât de apariția unui virus, care ar putea costa viețile a milioane de oameni. Zvonurile s-au amplificat după ce fondul lui Gates a alocat 300 de milioane de dolari pentru lupta împotriva covid-19 și dezvoltarea unui vaccin. 

Citește și Bill Gates: Pandemia va lăsa urme adânci în viața oamenilor

Potrivit unui sondaj efectuat de Zignal Labs, teoria conspirației privind noul coronavirus și Gates a fost menționată în mass-media și rețelele de socializare de aproape 1,2 milioane de ori. La sfârșitul lui mai, 28% dintre americani credeau în aceste speculații, conform unui chestionar realizat de YouGov și Yahoo News. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel