Coronavirus. Alt SIMPTOM, absolut NEBĂNUIT, descoperit de americani
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Chiar și medicii au fost surprinși
Chiar și medicii au fost surprinși
Noul coronavirus continuă să pună lumea pe jar. Că a primul, că e al doilea val, numărul de îmbolnăviri crește aproape peste tot în lume, determinând autoritățile să reintroducă măsuri de prevenire, de la izolare la carantinare. Masca a devenit obligatorie mai peste tot, chiar și afară, dar și pe unele plaje. Între timp, cercetătorii descoperă alte și alte caracteristici ale SARS-CoV-2, dar și ale bolii provocată de acest virus nou.

Astfel, medicii americani au constatat că unul dintre simptomele noului coronavirus, neobservat până acum sau inexistent până în prezent, este sughițul prelungit. Experții au expus concluziile lor într-un articol publicat în The American Journal of Emergency Medicine. 

Studiul descrie cazul unui bărbat de 52 de ani din Chicago, ajuns la spital pentru că nu se oprea din sughiț de patru zile. Omul suferea de diabet, hipertensiune și boală cardiacă ischemică. Testat pentru coronavirus, rezultatul a ieșit pozitiv, iar analizeze ulterioare au demonstrată că avea plămânii afectați. 

Citește și Covid-19. Simptom NEȘTIUT până acum. Este primul care apare

În schimb, pacientul nu prezenta simptomele specifice covid-19, respectiv tuse, dureri în gât sau temperatură ridicată. 

”Din câte cunoaștem, a fost primul caz de acest gen, când cineva, depistat ulterior pozitiv la covid-19, a cerut ajutorul medicilor pentru că sughița de patru zile. Ulterior au mai existat cazuri, rare, dar au fost”, au insistat autorii studiului, recomandând colegilor lor să fie atenți și la sughiț prelungit ca simptom al noului virus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Stagnare a creditării companiilor din zona euro

Creditarea companiilor din zona euro stagnează, atrage...

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...


pixel