Contractul individual de muncă. Raluca Turcan: A fost modificat
Autor: Andreea Craciun
Data actualizării:
Data publicării:
Este vorba despre obligațiile angajatorului
Este vorba despre obligațiile angajatorului
Modelul cadru al contractului individual de muncă a fost modificat, astfel că angajatorul trebuie să informeze salariatul, la momentul încheierii contractului, cu privire la obligaţia angajatului de a adera la un fond de pensii administrat privat, a menţionat, marţi, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.

"(...) am modificat modelul cadru al contractului individual de muncă şi am introdus o nouă obligaţie care îi revine angajatorului: să informeze salariatul, în momentul angajării, cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat", a precizat Raluca Turcan, pe Facebook.

Ministrul Muncii a subliniat că angajaţii au astfel varianta de a decide ei înşişi la ce fond de pensii administrat privat să se înscrie, în loc să fie repartizaţi aleatoriu de sistem.

Citește și Pensii. Săptămâna viitoare va fi DECISIVĂ. Care sunt planurile

"Pilonul II de pensii, administrat privat, este obligatoriu şi vine în completarea pensiei de stat. Orice angajat din România contribuie la acest pilon de pensii şi este extrem de important să se informeze şi să opteze în cunoştinţă de cauză pentru un fond privat care să îi administreze aceşti bani, economisiţi de-a lungul carierei, pentru a-şi suplimenta veniturile în momentul pensionării. (...) Cred că este important să punem accent mai mare pe această componentă de informare şi de conştientizare a angajaţilor că au această opţiune, astfel încât să poată să-şi decidă singuri viitorul, alegând conştient în loc să fie repartizaţi aleatoriu de către sistem", a afirmat Raluca Turcan. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...


pixel