Contract între CFR SA și Alstom de 120 mil. euro. Ce prevede
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Contract foarte important
Contract foarte important
Alstom, în calitate de lider de consorţiu, va furniza centralizarea electronică, soluţiile digitale de gestionare a traficului feroviar şi pe cele de electrificare, în cadrul proiectului de modernizare şi reabilitare a tronsonului Sighişoara-Braşov, loturile 1 şi 3, parte din coridorul european Rin-Dunăre.

Partea companiei din contract totalizează peste 120 de milioane de euro, informează un comunicat. Contractul a fost semnat de CFR SA şi consorţiul Asocierea RailWorks, condus de Alstom. Durata de execuţie a lucrărilor este estimată la circa patru ani. Proiectul se derulează pe subsecţiunea Sighişoara-Braşov, loturile 1 şi 3, parte din Coridorul european Rin-Dunăre, care conectează Nuremberg - Praga - Viena - Budapesta - Curtici - Simeria - Braşov - Bucureşti - Constanţa.

"Compania Alstom este activă în lucrările continue de reabilitare a tronsonului românesc al acestui coridor din anul 2012", precizează compania. Contractul are ca obiect modernizarea a circa 170 km de infrastructură feroviară pentru operarea trenurilor de pasageri cu viteza maximă de 160 km/h şi include reabilitarea infrastructurii şi a suprastructurii, electrificarea, sistemele de control al traficului şi de telecomunicaţii, inclusiv GSM-R, precum şi lucrările de construcţii civile.

Compania Alstom este direct responsabilă de proiectarea şi implementarea tuturor lucrărilor legate de centrul de control al traficului de la Braşov, sistemul european de semnalizare feroviară ERTMS Nivelul 2, centralizarea electronică, sistemele de informare a pasagerilor şi modernizarea sistemului de electrificare a căii ferate prin substaţii de tracţiune electrică.

Citește și Grupul francez Alstom, achiziție de peste șase miliarde de euro

Alstom este lider mondial în dezvoltarea şi implementarea soluţiilor digitale îmbarcate de control al trenului. ATLAS 200 este soluţia Alstom pentru semnalizare ERTMS nivelul 2, permiţând trenurilor să circule cu viteze mai mari, în condiţii de perfectă siguranţă a traficului. De asemenea, Alstom va furniza şi instalaţiile de centralizare electronică şi va implementa sistemul de telecomunicaţii GSM-R. Pentru modernizarea suspensiei catenare, Alstom va furniza soluţia sa OCS3, beneficiind de capabilităţile proprii de la unitatea de producţie din Lecco, Italia, precum şi de experienţa globală a sistemelor OCS3 aflate în operare.

Compania Alstom este prezentă în România de peste 25 de ani şi are în prezent 450 de angajaţi în ţară. Activităţile în desfăşurare ale companiei cuprind proiecte de reabilitare a căilor ferate în diverse faze de implementare, precum şi întreţinerea trenurilor de metrou din Bucureşti. În anul fiscal 2018/2019, Alstom a înregistrat vânzări de 8,1 miliarde euro şi a contabilizat comenzi în valoare de 12,1 miliarde de euro. Cu sediul principal în Franţa, compania Alstom este prezentă în peste 60 de ţări şi numără 36.300 de angajaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel