Concedieri MASIVE. Importantă companie germană taie din cheltuieli
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Se va proceda inclusiv la reorganizarea activităților
Se va proceda inclusiv la reorganizarea activităților
Producătorul german de camioane şi autobuze MAN, controlat de Volkswagen, a anunţat vineri că ar putea concedia până la 9.500 de angajaţi în Austria şi în Germania, ca parte a programului de reducere a costurilor, pe fondul reducerii vânzărilor în urma pandemiei de coronavirus (COVID-19), transmit DPA şi Reuters.

Programul este menit să ajute compania să ajungă la o rentabilitate a vânzărilor de 8% în 2023, a informat MAN, care aparţine grupului Traton din cadrul Volkswagen.

De asemenea, conform planului de reducere a costurilor, departamentele de dezvoltare şi producţie ale MAN vor fi reorganizate, iar unităţile de producţie Steyr din Austria şi Plauen şi Wittlich din Germania ar putea fi închise.

"Consiliul de Administraţie estimează ca măsurile planificate legate de forţa de muncă să cauzeze cheltuieli de restructurare de până la 300 de milioane de euro", se arată într-un comunicat al MAN.

Citește și Grav afectat de criza economică, Dubaiul mizează pe PENSIONARI

Compania are ca obiectiv reducerea costurilor cu 1,8 miliarde de euro (2,1 miliarde de dolari) până în 2023. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel