Concedieri la Societe Generale. Sute de angajați, dați afară
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Planul de restructurare este mult mai amplu
Planul de restructurare este mult mai amplu
La cinci luni după ce a anunţat un plan care vizează reduceri de costuri în valoare de 500 milioane de euro şi eliminarea a 1.600 de posturi în domeniul investment banking, Societe Generale se pregăteşte de o nouă restructurare a efectivelor, de data aceasta fiind vizate activităţile de retail banking din Franţa.

Potrivit sindicatului CGT, aproximativ 530 de angajaţi ai Societe Generale din Franţa vor fi disponibilizaţi până în 2023, din care 170 de la sediul central al băncii şi 360 din cadrul activităţilor de back-office.

"În cursul discuţiilor dintre sindicate şi Marie-Christine Ducholet (noul director responsabil pentru operaţiunile SocGen de retail banking din Franţa - n. r.) a rezultat un plan însoţit de condiţiile sociale necesare pentru eliminarea a 530 de posturi până în 2023", susţine sindicatul CGT, într-un comunicat.

Societe Generale a anunţat în luna aprilie un plan care prevedea eliminarea a 1.600 de posturi la nivel mondial, dintre care 750 numai în Franţa, în ideea restructurării operaţiunilor de investment banking şi a restabilirii profitabilităţii globale a grupului.

Citește și Marius Budăi: Pensionarii nu merită un asemenea tratament

Oficial, Societe Generale, al treilea mare grup bancar din Franţa, a confirmat că o întâlnire este prevăzută a avea loc vineri cu organizaţiile sindicale, dar nu a oferit alte detalii. Analiştii se aşteaptă ca băncile franceze să accelereze măsurile de reducere a costurilor, în condiţiile în care acestea au probleme în a-şi atinge ţintele de profitabilitate pe fondul unor dobânzi extrem de mici.

Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare, are 154.000 de angajaţi şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume. În România, BRD - Groupe Societe Generale este cea de-a treia bancă după totalul activelor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel