Comisia UE cere României să transpună Directiva privind mărcile
Autor: Mara Ivan
Data actualizării:
Data publicării:
Liderii din Balcanii de Vest au discutat duminică în Macedonia
Liderii din Balcanii de Vest au discutat duminică în Macedonia
Comisia Europeană a anunţat că a trimis avize motivate României, Bulgariei, Ciprului, Franţei, Greciei, Letoniei şi Sloveniei, solicitându-le să ia măsurile necesare pentru transpunerea integrală a Directivei privind mărcile [Directiva (UE) 2015/2436], în urma scrisorilor de punere în întârziere transmise în martie 2019, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.

Directiva constituie un pas important în modernizarea şi armonizarea în continuare a legislaţiei UE privind mărcile. Aceasta aduce o serie de modificări semnificative, inclusiv o definiţie revizuită a mărcii adaptată la era digitală, noi motive care exclud înregistrarea mărcilor, noi norme privind mărfurile contrafăcute în tranzit, precum şi noi dispoziţii de armonizare a procedurilor privind mărcile în toate statele membre ale UE.

Statele membre au fost obligate să transpună directiva în legislaţia naţională până la 14 ianuarie 2019.

Citește și Încep negocerile pentru bugetul Uniunii Europene

Ţările în cauză nu au notificat Comisiei sau nu au transpus integral măsurile de transpunere a directivei. Aceste state au acum la dispoziţie două luni pentru a lua măsurile necesare pentru a se conforma avizului motivat. În lipsa unui răspuns satisfăcător, Comisia Europeana poate decide să trimită aceste state în faţa Curţii de Justiţie a UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel