Fed menţine nivelul dobânzii de politică monetară în SUA
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Pentru că economia este solidă
Pentru că economia este solidă
Rezerva Federală din SUA (Fed) a decis, miercuri după-amiază, menţinerea actualei rate a dobânzii de politică monetară, semnalând că ar putea să nu existe modificări în 2020, dat fiind că va fi an electoral iar starea economiei este solidă, relatează agenţia de presă Bloomberg.

"Comisia consideră că actuala poziţie în privinţa politicii monetare este adecvată pentru stimularea extinderii activităţilor economice, a condiţiilor puternice pe piaţa muncii şi pentru menţinerea inflaţiei în zona obiectivului de 2%", a anunţat Comisia Federală a Pieţelor Deschise, un organism din cadrul Rezervelor Federale (Fed).

Rata dobânzii de politică monetară rămâne în Statele Unite în intervalul 1,5-1,75%, după trei decizii de reducere luate pe fondul preocupărilor referitoare la starea economiei, scrie Mediafax.

Citește și Mituri false despre bani. De ce nu trebuie să le credem

Rezerva Federală, sistemul bancar central din SUA, a semnalat că va continua să monitorizeze implicaţiile cifrelor stării economiei, "inclusiv evoluţiile globale şi presiunile inflaţioniste tacite".

Activităţile economice în SUA s-au dezvoltat în ritm "moderat", iar evoluţiile pe piaţa muncii sunt "solide", precizează Fed.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel