Coduri Portocalii de PLOI, VIJELII ȘI CANICULĂ. Harta
Autor: Antonio Grigore
Data actualizării:
Data publicării:
Ploaie
Ploaie
  • Ploaie
Meteorologii au emis, pentru ziua de sâmbătă, o serie de coduri Portocalii și Coduri Galbene, atât pentru caniculă, cât și pentru vreme rea. Temperaturile vor ajunge până la 40 de grade, iar în unele județe se vor înregistra ploi abundente și vijelii cu rafale de peste 70...80 km/h.

Codul PORTOCALIU de caniculă a fost emis pentru județele Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov, Municipiul București și în sudul județului Caraș-Severin.

Se va înregistra un val de căldură persistent și disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 37 şi 40 de grade.

Codul GALBEN de caniculă a fost emis pentru cea mai mare parte a țării, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă.

Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 38 de grade, iar noaptea, local, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade.

Harta CANICULA

Citește și: Ministrul Sănătății: Ne așteptăm la un val de infecții

De asemenea, a fost emis Cod Portocaliu de vreme rea, valabil intervalul 31 iulie, ora 13:00 – 31 iulie, ora 23:00.

Potrivit ANM, în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, precum și în jumătatea nordică a Munteniei și în nord-estul Olteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată.

Vor fi vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70...80 km/h, frecvente descărcări electrice și grindină. Local vor fi averse torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși 30...50 l/mp.

Furtuni de FOC la fel de PUTERNICE ca 2.000 de BOMBE ATOMICE

Un Cod Galben de vreme rea este valabil în Crișana, Maramureș, Transilvania, local în Oltenia, Muntenia și jumătatea sudică a Moldovei, precum și la munte vor fi perioade cu vijelii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină. 

Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25...40 l/mp.

Harta PLOI și VIJELII

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

China lansează o nouă forță de apărare cibernetică

China a anunțat crearea în cadrul armatei a unei noi...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel