CNPP: În ce situații se SUSPENDĂ plata PENSIEI
Autor: Dana Mihai
Data publicării:
Țara care reintroduce orele pentru persoanele în vârstă
Țara care reintroduce orele pentru persoanele în vârstă
În sistemul public de pensii, plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare, doar în cazurile de față.

Pensia anticipată parțială/pensia anticipată se cumulează cu venituri obținute:

  • În baza unui contract individual de muncă;

  • în baza unui raport de serviciu (funcționar public);

  • de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Pensii. Vechime în muncă. Perioadele luate în calcul

Pensia de invaliditate gradul I sau II și Pensia de urmaş gradul I sau II de invaliditate, se cumulează cu venituri obținute:

  • În baza unui contract individual de muncă;

  • în baza unui raport de serviciu (funcționar public);

  • de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

 Pensia de invaliditate gradul III și Pensia de urmas a copilului încadrat în gradul III de invaliditate, se cumulează cu venituri obținute:

  • În baza unui contract individual de muncă;

  • în baza unui raport de serviciu(funcționar public);

  • de persoane care desfășoară  activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Pensia de urmaș a soţului supravieţuitor încadrat în gradul I sau II de invaliditate se cumulează cu venituri obținute:

  • În baza unui contract individual de muncă;

  • în baza unui raport de serviciu (funcționar public);

  • de persoane care desfășoară activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Pensia de urmaș a soțului supraviețuitor -  dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

Pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului și Pensia de urmaș a soţului supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, se cumulează cu venituri obținute:

  • În baza unui contract individual de muncă;

  • în baza unui raport de serviciu;de persoane care desfășoară  activități în funcţii elective, cu excepția consilierilor locali/județeni, sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi de membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti ale căror drepturi și obligații sunt asimilate în condițiile Legii nr. 263/2010 cu cele ale persoanelor prevăzute la art. I din lege.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel