Chirițoiu despre scumpirea măștilor medicale. Ce riscă cei care au urcat prețurile
Autor: Matei Ion
Data actualizării:
Data publicării:
Bogdan Chiritoiu
Bogdan Chiritoiu
Consiliul Concurenţei investighează comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie medicală, în contextul scumpirii masive a acestora, a declarat, marţi, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

"La ora actuală cererea de echipamente medicale de protecţie, respectiv măşti medicale, este foarte mare, iar producătorii nu reuşesc să acopere solicitările. În acelaşi timp, însă, nu este normal ca unele companii să profite de această situaţie şi să crească preţurile nejustificat", a precizat el.

Potrivit acestuia, companiile riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri, dacă se dovedeşte că au încălcat legea.

"Ca urmare, investigăm comportamentul companiilor care comercializează produse şi echipamente de protecţie din domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în contextul majorării excesive a preţurilor acestora. Dacă vom constata încălcarea regulilor de concurenţă, aşa cum ştiţi, companiile implicate riscă amenzi care pot ajunge până la 10% din cifra de afaceri", a susţinut el.

Coronavirus. Decizie periculoasă a autorităților din China

Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România (ADRFR) susţine că, în momentul de faţă, farmaciile dispun de un stoc minimal pentru cererile curente de măşti de protecţie, fără posibilitatea de a suplimenta, ca urmare a lipsei de stoc la nivel de producători (naţional şi internaţional).

"Datele din piaţă relevă că producţia şi livrarea de măşti de protecţie sunt prioritare pentru Republica Chineză. De asemenea, aceste măşti sunt un produs realizat preponderent în China, care, din cauza răspândirii masive a virusului, nu mai poate onora producţia. În ceea ce priveşte costumele de protecţie, farmaciile nu comercializează astfel de produse. Distribuitorii nu comercializează măşti de faţă şi nici costume de protecţie", se arată într-un comunicat transmis marţi AGERPRES de ADRFR.

O cutie cu 50 de măşti medicale costa, în urmă cu o lună, aproximativ 25 de lei în farmacii, iar în aceste zile produsul poate fi găsit online cu aproape 500 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel