CFR Călători suspendă circulația unor trenuri în trafic intern și internațional
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Întârzieri de SUTE de MINUTE în circulația trenurilor spre și dinspre Litoral
Întârzieri de SUTE de MINUTE în circulația trenurilor spre și dinspre Litoral
CFR Călători va lua o serie de măsuri care vor viza suspendarea temporară a circulaţiei unor trenuri în trafic intern şi internaţional, cu respectarea posibilităţii de mobilitate a persoanelor.

Măsurile sunt determinate de deciziile Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, coroborate şi cu deciziile administraţiilor feroviare din ţările vecine, în vederea combaterii răspândirii infecţiei cu Covid-19.

Conform unui comunicat remis, duminică, Agerpres, CFR Călători va suspenda temporar, în perioada 16-20 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire, unele trenuri care aveau drept scop transportul elevilor de la domiciliu la centrele şcolare, pe durata suspendării cursurilor de către Ministerul Educaţiei şi Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă.

Salariul "nașului" de la CFR este incredibil. Cât câștigă în total

Totodată, compania monitorizează atent gradul de ocupare a trenurilor în condiţiile în care mai multe companii/societăţi au anunţat program redus sau munca de la domiciliu pentru angajaţii lor. În aceste condiţii este posibilă suspendarea unor trenuri de navetă. Orice modificare în graficul de circulaţie al trenurilor urmând a fi anunţată public.

"În toate situaţiile, măsurile de suspendare temporară a unor trenuri vor fi luate astfel încât se se asigure în continuare mobilitatea pasagerilor şi să se adapteze cât mai bine cerinţelor de trafic pe intervalele orare cele mai solicitate ale unei zile. Măsurile luate în această perioadă de către companie au ca scop restrângerea răspândirii infecţiei cu Covid-19, protecţia, siguranţa şi securitatea călătorilor şi a personalului propriu", precizează reprezentanţii CFR Călători.

De asemenea, întrucât Ucraina sistează începând cu data de 17 martie 2020, circulaţia trenurilor internaţionale de călători pe teritoriul său, CFR Călători limitează circulaţia trenurilor internaţionale 380/381 Bucureşti Nord - Suceava - Vadu Siretului şi retur, până la/de la Suceava şi suspendă circulaţia trenurilor 1384/1385 Suceava - Vadu Siretului şi retur.

"În funcţie de evoluţia situaţiei, în concordanţă cu măsurile luate şi de celelalte administraţii feroviare din ţările vecine, graficul de circulaţie poate include suspendarea şi altor trenuri internaţionale", menţionează compania.

Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile cu circulaţie suspendată în trafic intern vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.

În cazul legitimaţiilor de călătorie cumpărate pentru această perioadă la trenurile internaţionale aflate în circulaţie şi se doreşte renunţarea la călătorie, restituirea tarifelor legitimaţiilor se efectuează conform reglementărilor internaţionale în vigoare, aduse la cunoştinţa pasagerilor la momentul cumpărării.

CFR Călători solicită pasagerilor săi respectarea atât a setului de reguli de igienă şi comportament emis de Ministerul Sănătăţii în vederea restrângerii răspândirii infecţiei cu Covid-19 şi a efectelor acesteia pe teritoriul ţării noastre, cât şi respectarea deciziilor luate de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă şi organele competente.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

Angajatorii europeni oferă sute de joburi românilor

Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel