Urmărește dezbaterea live

Certinvest Pensii, achiziționat de Grupul Financiar Banca Transilvania
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Grupul Financiar Banca Transilvania îşi extinde serviciile financiare pentru cei peste 3 milioane de clienţi printr-o investiţie în domeniul pensiilor administrate privat, BT Asset Management S.A.I. (BTAM) şi BT Investments achiziţionând 100% din Certinvest Pensii, a anunţat, vineri, BT.

Certinvest Pensii, singurul jucător local dintre administratorii de fonduri de pensii din România, administrează peste 75 de milioane de lei într-un fond de pensii facultative care are peste 9.500 de participanţi.

"Prin această achiziţie, interesul BT se îndreaptă spre stimularea economisirii de termen lung prin Pilonul III de pensii, variantă opţională, dar cu căutare tot mai mare în rândul persoanelor active. Ne dorim ca viitoarea companie de pensii BT să devină un jucator cât se poate de relevant inclusiv pe acest segment de piaţă, pe modelul companiilor pe care le avem deja în Grupul Financiar Banca Transilvania", a declarat Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania.

Pensii diminuate cu 15%. Un amănunt puțin cunoscut

"Am preluat în anul 2015 compania de administrare a fondului de pensii facultative Pensia Mea, cu încrederea că putem oferi clienţilor noştri o soluţie eficientă de economisire pe termen lung, pe care am dezvoltat-o cu o echipa de profesionişti sub brandul Certinvest, crescând astfel activele administrate cu peste 90%. Am convingerea că alegerea celui mai mare grup financiar din Romania, Grupul Financiar Banca Transilvania, să continue şi să dezvolte eforturile depuse până acum este în beneficiul pieţei şi a tuturor părţilor implicate, dar mai ales a participanţilor", declară Eugen Voicu, acţionar fondator, Grupul Certinvest.

După semnarea agajamentului urmează etapa de primire a aprobării achiziţiei din partea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

BT Asset Management S.A.I. este compania Grupului Financiar Banca Transilvania, specializată în administrarea de investiţii prin fonduri deschise şi închise. BTAM are în prezent peste 3,9 miliarde lei active, 14 fonduri deschise de investiţii în administrare şi peste 40.000 de clienţi. Tranzacţia a fost asistată de BT Capital Partners, divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, membru exclusiv în România al alianţei internaţionale Oaklins.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...


pixel