Ce trebuie să includă fondul de relansare al Uniunii Europene
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
UE: Proiectul pentru relansarea economiei s-a lovit de inflexibilitatea ţărilor
UE: Proiectul pentru relansarea economiei s-a lovit de inflexibilitatea ţărilor
O parte substanţială din viitorul pachet de măsuri avut în vedere de Uniunea Europeană, în ideea de a stimula relansarea economiei după pandemia de coronavirus, trebuie să fie sub formă de granturi mai degrabă decât sub formă de împrumuturi, a declarat economistul şef al Fondului Monetar Internaţional, Gita Gopinath, informează Reuters.

"Altfel nu va promova revenirea economiei", a spus Gita Gopinath pentru revista germană Der Spiegel.

Uniunea Europeană vrea să investească SUME MARI! Planul e făcut

Liderii UE au convenit în luna aprilie să pună la punct un fond de urgenţă în ideea de a ajuta blocul comunitar să îşi revină din pandemia de coronavirus, însă detaliile finale nu au fost stabilite încă.

România se situează printre statele care vor beneficia cel mai mult de fondurile alocate prin noul instrument de redresare, în valoare de până la 750 de miliarde de euro, prezentat de Comisia Europeană. Executivul comunitar a alocat pentru România suma de 19,626 miliarde de euro, reprezentând granturi. Pe lângă granturi, statele membre UE vor beneficia şi de împrumuturi. În cazul României, planul Comisiei prevede împrumuturi în valoare de 11,580 miliarde de euro astfel că suma totală, granturi şi împrumuturi, alocată ţării este de 31,206 miliarde de euro.

Propunerea Comisiei Europene are nevoie de aprobarea tuturor celor 27 de state membre UE, care au opinii diferite cu privire la acest subiect. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel