Urmărește dezbaterea live

Ce se întâmplă cu piețele bursiere europene și asiatice
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Ce se întâmplă cu piețele bursiere europene și asiatice
Ce se întâmplă cu piețele bursiere europene și asiatice
Pieţele bursiere europene şi asiatice înregistrau luni creşteri semnificative, după anunţul victoriei democratului Joe Biden la preşedinţia SUA, investitorii estimând că noua administraţie va majora cheltuielile fiscale şi va îmbunătăţi relaţiile comerciale ale Washingtonului cu partenerii importanţi, transmit Kyodo şi Reuters.

Luni dimineaţa, indicele CAC 40 al Bursei de la Paris şi indicele pan-European STOXX 600 au urcat cu 1,3%, în timp ce Bursa de la Frankfurt a crescut cu 1,6%, după ce autorităţile germane au anunţat că în septembrie exporturile din cea mai mare economie europeană au înregistrat un avans peste aşteptări.

BVB, pe roșu. Tranzacţii de aproape 41 de milioane de lei

Indicele principal FTSE 100 al Bursei de la Londra a urcat cu 1,5%, în timp ce Londra şi Bruxelles-ul încearcă să convină un acord comercial pentru a proteja schimburi comerciale în valoare de aproape 1.000 de miliarde de dolari.

Marea Britanie a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie. În prezent este în vigoare o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie, timp în care Londra va continua să aplice normele europene. Dacă Londra şi Bruxelles-ul nu ajung la un acord asupra relaţiilor viitoare, de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Pe pieţele din Asia, acţiunile companiilor incluse în indicele Nikkei al bursei de la Tokyo au atins cel mai ridicat nivel din ultimii 29 de ani, investitorii aşteptând noi măsuri de stimulare a economiei. Bursa sud-coreeană a încheiat şedinţa de luni în creştere cu 1,27%.

Indicele Shanghai Composite al Bursei chineze a urcat cu 1,86%, pe fondul speranţelor îmbunătăţirii legăturilor comerciale dintre Washington şi Beijing.

Mass media din SUA l-au anunţat drept câştigător al alegerilor din 3 noiembrie pe Joe Biden, cu 273 de mari electori, graţie succesului înregistrat în statul-cheie Pennsylvania. Biden ar urma să devină cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...


pixel