Cartea electronică de identitate. Ce informații va conține
Autor: Oana Pavelescu
Data actualizării:
Data publicării:
Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
Ce este portofelul european de identitate digitală. Când intră în vigoare şi cum se foloseşte
Hotărârea Guvernului 295/2021, care fost publicată azi în Monitorul Oficial nr. 312, vine în completarea Legii 162/2020, care a apărut în august 2020 și care schimbă cadrul legal al actelor de identitate, una dintre schimbările majore fiind posibilitatea emiterii de cărți de identitate simple sau electronice și pentru copiii sub 14 ani.

Potrivit hotărârii, cartea de identitate va fi de tip cartelă și va avea aceleași dimensiuni ca în prezent, respectiv 105 pe 74 de milimetri. În ceea ce privește datele ce vor fi înscrise pe ele, cărțile de identitate vor fi tipărite pe o singură față și vor conține:

  • numele statului;

  • denumirea documentului;

  • seria, compusă din două litere, şi numărul, compus din șase cifre;

  • denumirea structurii emitente, respectiv a serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor sau, după caz, a Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date - denumirea abreviată, iniţialele judeţului, după caz, şi codul structurii emitente;

  • termenul de valabilitate;

  • fotografia titularului;

  • codul numeric personal;

  • numele de familie şi prenumele;

  • cetăţenia;

  • locul naşterii;

  • sexul;

  • domiciliul.

  • Pe de altă parte, cartea de identitate electronică va fi tipărită pe ambele fețe. Pe fața documentului vor fi trecute:

  • denumirea statului emitent;

  • tipul documentului;

  • numele de familie;

  • prenumele;

  • genul titularului (F pentru feminin sau M pentru masculin);

  • cetățenia;

  • data nașterii;

  • codul numeric personal;

  • numărul documentului;

  • data expirării valabilității;

  • semnătura olografă a titularului;

  • imaginea facială a titularului.

Pe verso se vor regăsi următoarele informații:

  • domiciliul;

  • data emiterii și autoritatea emitentă;

  • zona de citire automată cu caractere identificabile optic (MRZ);

  • zona cip.

Pentru cei care, din varii motive, nu vor act de identitate cu cip, autoritățile le vor pune acestora la dispoziție un astfel de document (carte de identitate simplă), care conține toate celelalte date conținute de cartea electronică, cu excepția cipului. 

Formatul cărților de identitate electronice va fi ID-1 (tip card), care, potrivit Organizației Internaționale pentru Standardizare (International Organization for Standardization - ISO), are dimensiunile de 85,60 mm x 53,98 mm.

De asemenea, așa cum stabilește Legea 162/2020, viitoarele cărți electronice de identitate vor conține și un certificat digital pentru semnătură electronică, ce va fi emis de MAI și va fi echivalentul legal al semnăturii de mână.

Cartea electronică de identitate românească va conține toate elementele de securitate obligatorii prevăzute de legislația europeană, astfel încât va permite libera circulație a deținătorilor (cel puțin) în spațiul Uniunii Europene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel