Ce fac românii cu BANII în 2021. SONDAJ
01 feb, 12:15, de  Antonia Popescu
Aproape jumătate dintre români (46%) vor economisi bani anul acesta, faţă de 33%, anul trecut, întrucât au aşteptări pesimiste, arată un sondaj realizat de IRSOP, remis, luni, Agerpres.
Practic nicio lege nu protejează angajații firmelor aflate în insolvență
Practic nicio lege nu protejează angajații firmelor aflate în insolvență


Aşteptările economice pesimiste ale populaţiei şi înclinaţia slabă spre consum vor tempera inflaţia, dar nu favorizează creşterea economiei, spun autorii studiului.

"Românii pun frână la consum. Numai 31% spun că anul trecut au cheltuit ceva mai mult decât în alţi ani, 47% au cheltuit cam la fel, iar 22% mai puţin. În acest an, 41% cred că vor cheltui mai mult, 38% la fel ca anul trecut, iar 19% mai puţin. Când vorbesc despre cheltuieli, oamenii includ atât cheltuielile necesare, cât şi pe cele discreţionare pe care toţi le facem din venitul disponibil, după ce achităm obligaţiile curente. Înseamnă că atunci când cred că vor cheltui mai mult în viitor, ei presupun şi o posibilitate de scumpire a vieţii. De altfel, 55% cred că în 2021 cheltuielile lor necesare sau zilnice vor fi ceva mai mari, 33% se aşteaptă că vor fi cam la fel şi numai 10% au motive să creadă că vor fi mai mici. Frânarea consumului se vede cel mai bine la cheltuielile discreţionare", se arată în comunicat.

Cum aflați dacă ați avut COVID-19 și NU ați ȘTIUT

Astfel, 37% se gândesc pentru acest an la un concediu în ţară, 32% vor să cumpere un bun de lungă durată pentru casă şi 37% şi-ar renova locuinţa.

Doar 19% se gândesc la un concediu un afara ţării şi 8% şi-au planificat să cumpere o maşină.

De asemenea, 9% dintre români vor să-şi cumpere o locuinţă, 5% se gândesc să înceapă o afacere şi 4% vor să facă un credit.

Consumul ar putea fi mai mare dacă oamenii ar avea bani mai mulţi. Când veniturile cresc, ei cumpără mai multe bunuri şi servicii, precum şi cantităţi mai mari din ceea ce cumpără de obicei. Numai că majoritatea românilor nu se aşteaptă ca veniturile lor să crească în 2021: 54% spun că încasările vor fi similare cu cele de anul trecut, 17% spun că vor fi mai mici, iar 27% cred că vor fi mai mari, potrivit studiului.

"Economiştii cred că gospodăriile au rămas cu bani disponibili după restricţiile de anul trecut, iar odată cu relaxarea va urma o avalanşă de cheltuieli care ar putea să aprindă inflaţia. Datele noastre nu confirmă această ipoteză", spun reprezentanţii IRSOP.

Preţurile contează în estimarea cheltuielilor viitoare. Dacă preţurile rămân pe loc, oamenii îşi pot permite să cumpere mai mult fără să renunţe la alte alternative. Costul oportunităţii este mic, spun economiştii, ceea ce încurajează cheltuielile. Dar populaţia nu crede că preţurile vor fi stabile.

Aproape două treimi (63%) se aşteaptă că preţurile vor creşte mult, iar 30% anticipează o creştere ceva mai potolită.

Când au impresia că vor plăti mai mult în viitor, oamenii ori cumpără în avans ca să bată inflaţia, ceea ce nu e cazul la noi pentru că veniturile sunt mici, ori reduc cheltuielile ca să se protejeze.

Când incertitudinea persistă, iar oamenii se aşteaptă la stagnare sau la înrăutăţirea vieţii ei răspund nu numai prin reducerea cheltuielilor discreţionare, ci şi prin trecerea la economisirea de protecţie. În pofida crizei medicale, 33% spun că anul trecut au reuşit să economisească bani, iar în anul curent aproape jumătate din români (46%) spun că au intenţia să pună un ban de-o parte.

Şi cum vom trăi de fapt în 2021? "Pentru cei mai mulţi, îmbunătăţirea vieţii pare să rămână un vis. Mai mult de două treimi (69%) cred că bunăstarea se duce în jos, iar 21% se aşteaptă la un nivel de viaţă cel mult stabil. Viitorul influenţează prezentul. Cheltuielile pe care oamenii le fac azi ţin cont de ce va fi mâine. Dacă anticipaţiile despre preţuri, venituri şi bunăstare sunt pesimiste oamenii îngustează plaja de scopuri investiţionale, reduc cheltuielile la toate nivelurile de preţ şi încearcă să economisească mai mult. Vestea bună e că scade pericolul de inflaţie. Vestea mai puţin bună este că economia în ansamblu începe să sufere din lipsă de cerere", se mai arată în studiu.

Pentru acest sondaj, IRSOP a intervievat telefonic 810 persoane în perioada 18-28 ianuarie 2021. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia rezidentă în vârstă de peste 18 ani din România. Toleranţa de eşantionare este plus/minus 3,5%.

Sondajul a fost finanţat de IRSOP, un institut independent de cercetare şi consultanţă. 

Ştiri Recomandate

Vlad Voiculescu nu respectă ce i-a cerut Florin Cîţu. Ministrul a ignorat solicitarea premierului

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a trecut peste solicitarea făcută de către prim-ministrul Florin Cîţu. 

FMI avertizează asupra riscurilor creșterii datoriilor în Orientul Mijlociu și Asia Centrală

Fondul Monetar Internaţional a avertizat duminică că ţările din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală trebuie să-şi...

Kremlin, despre RĂZBOIUL cu Ucraina

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a exclus duminică posibilitatea unui război cu Ucraina,...

Reguli noi pentru bolnavii de COVID-19 internaţi

După un an de pandemie de când bolnavi COVID-19 au stat cu săptămânile în spital, izolați complet de familie și...

Pașaportul verde, util doar în UE. Rareș Bogdan: E acceptat de conclavul zeilor de la Bruxelles

Rareş Bogdan a explicat utilitatea "paşaportului verde" în Uniunea Europeană şi a spus ce formă va avea acesta....

Vaccinul Pfizer. Israelienii au descoperit ceva DUREROS

Varianta de coronavirusului descoperită în Republica Africa de Sud (Africa de Sud) poate, într-o oarecare măsură, să...

Ministerul Educaţiei propune extinderea anului şcolar din 2022

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educaţiei, a anunţat că va fi propusă prelungirea anului şcolar începând din 2022. 

Cum pot veni în ţară românii din diaspora pentru Paşti. Care sunt variantele

Ministrul de interne Lucian Bode a explicat duminică cum se vor desfăşura slujbele de Paşti şi cum pot românii din...

Curs valutar | Actualizat la 11-04-2021
EUR flag1 EUR = 4.9212 RON
USD flag1 USD = 4.1382 RON
GBP flag1 GBP = 5.6712 RON
CHF flag1 CHF = 4.4671 RON
AUD flag1 AUD = 3.1519 RON
DKK flag1 DKK = 0.6617 RON
CAD flag1 CAD = 3.2864 RON
HUF flag1 HUF = 0.0137 RON
JPY flag1 JPY = 0.0377 RON
NOK flag1 NOK = 0.4859 RON
SEK flag1 SEK = 0.4835 RON
XAU flag1 XAU = 232.3306 RON
Monede Crypto
1 BTC = 247002.37RON
1 ETH = 8878.18RON
1 LTC = 1047.13RON
1 XRP = 5.80RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 1.67% p.a.
ROBOR:
3 luni: 1.62%
6 luni: 1.69%
12 luni: 1.75%
EURIBOR:
3 luni: -0.5450 %
6 luni: -0.5180 %
12 luni: -0.4930 %