CCR: Vid legislativ în privința valorii PUNCTULUI DE PENSIE
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
CCR a emis un comunicat
CCR a emis un comunicat
Curtea Constituţională a României (CCR) a arătat, miercuri, cu privire la decizia de admitere a sesizării în legătură cu legea pentru aprobarea OUG 135/2020 privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, că din cauza tehnicii legislative defectuoase utilizate, s-ar fi creat un vid legislativ în privinţa valorii punctului de pensie.

Potrivit unui comunicat al Curţii transmis AGERPRES, a fost admisă obiecţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art.I pct.8 şi 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare.

"În motivarea soluţiei de admitere, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele: art.I pct.8 din legea criticată abrogă art.42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 135/2020 (care prevede o valoare a punctului de pensie de 1.442 lei), ceea ce nu înseamnă, însă, o repunere în vigoare a art.86 alin.(2) lit.b) din Legea 127/2019, în forma sa iniţială (care prevedea o valoare a punctului de pensie de 1.775 lei). Astfel, din cauza tehnicii legislative defectuoase utilizate, s-ar fi creat un vid legislativ în privinţa valorii punctului de pensie. Abrogarea pură şi simplă a art.42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 135/2020, fără indicarea valorii punctului de pensie prin modificarea corespunzătoare a art.86 alin.(2) lit.b) din Legea 127/2019, ar fi generat o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative chiar a valorii punctului de pensie, ceea ce este contrar art.1 alin.(5), în componenta sa privind securitatea juridică, raportat la art.47 alin.(2) din Constituţie", se precizează în comunicat.

Aşadar, spun judecătorii constituţionali, viciul de neconstituţionalitate constatat priveşte exclusiv Legea de aprobare a OUG 135/2020, şi nu ordonanţa. "În cadrul procedurii de reexaminare, revine Parlamentului competenţa de a infirma/confirma, în termeni clari şi neechivoci, valoarea punctului de pensie stabilită prin art.42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 135/2020", explică instanţa constituţională.

Citește și CCR: Legea care prevede majorarea cu 40% a punctului de PENSIE este CONSTITUȚIONALĂ

O situaţie similară ar fi şi în cazul creşterii drepturilor salariale pentru personalul didactic.

"Articolul I pct.9 din legea criticată abrogă art.43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 135/2020 (care amână creşterea drepturilor salariale ale cadrelor didactice pentru 1 septembrie 2021), ceea ce nu înseamnă, însă, o repunere în vigoare a art.38 alin.(4 ind.1) din Legea-cadru 153/2017, în redactarea dată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 114/2018 (care stabilise creşterea drepturilor salariale ale cadrelor didactice pentru 1 septembrie 2020). Astfel, din cauza tehnicii legislative defectuoase utilizate, s-a fi ajuns la o situaţie incertă cu privire la etapizarea creşterii drepturilor salariale pentru personalul didactic", spune CCR.

Curtea explică faptul că abrogarea articolului 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 135/2020, fără indicarea etapelor de creştere a drepturilor salariale pentru personalul didactic prin modificarea corespunzătoare a art.38 alin.(4 ind.1) din Legea-cadru 153/2017, ar fi generat o situaţie juridică confuză, ceea ce este contrar art.1 alin.(5), în componenta sa privind securitatea juridică, raportat la art.41 din Constituţie.

Tot miercuri, CCR a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.I pct.1-6 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Stagnare a creditării companiilor din zona euro

Creditarea companiilor din zona euro stagnează, atrage...

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...


pixel