Câte mașini a vândut Dacia în 2019. Locul ocupat de companie în UE
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Dacia, pe locul al 13-lea
Dacia, pe locul al 13-lea
Automobile Dacia a vândut, în anul 2019, un număr de 736.570 de autoturisme, dintre care 581.543 au fost comercializate în statele UE şi în cele ale Asociaţiei Europene de Liber Schimb, potrivit unui comunicat remis vineri de companie.

În regiunea UE + AELS, Dacia s-a plasat în 2019 pe locul al 13-lea în clasamentul celor mai vândute mărci, conform sursei. În Franţa, Dacia a vândut anul trecut 140.568 de automobile, în Italia 88.499 de unităţi, în Germania a comercializat 83.518, iar în Spania 70.189.

În România, Dacia a vândut anul trecut 55.463 de vehicule, în creştere faţă de numărul de 54.593 de unităţi comercializate în 2018. Aproape 45% din totalul vehiculelor noi cumpărate în anul 2019 prin programul "Rabla" au fost modele Dacia, precizează compania.

Cele mai vândute maşini noi vândute anul trecut în România au fost modelele Logan, Duster şi Sandero, notează Dacia. Modelul Logan berlină a fost cea mai vândută maşină din România în 2019, cu 20.433 de unităţi vândute, iar Logan MCV a fost cel mai vândut model de maşină break.

Citește și Înmatriculare auto 2020. Valoarea amenzilor și documentele din dosar

Dacia Duster şi-a menţinut poziţia de lider detaşat în segmentul SUV, cu 12.795 unităţi vândute, din care 70% în configuraţie 4x4. Modelul Sandero a atins 11.799 de unităţi vândute în 2019, în creştere faţă de cele 10.218 comercializate în 2018. Dacia Dokker s-a vândut în 2.523 de unităţi, în timp ce modelul Lodgy a cumulat 1.056 de unităţi vândute.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel