România, printre statele cu cele mai mici prețuri la gaze naturale și energie electrică în UE
'Reputaţia Europei pentru produse agro-alimentare nu are rival la nivel mondial. UE nu este din întâmplare cel mai mare exportator mondial de produse agro-alimentare. Politica noastră de promovare, care beneficiază de un buget majorat, îi sprijină pe producătorii din UE să îşi facă cunoscute produsele atât în interiorul cât şi în afara UE', a declarat comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan.
UE: Acord privind bugetul pe 2020. Sunt prevăzute anumite creșteri
Mai mult de jumătate din bugetul pentru 2020 (118 milioane euro) va merge spre campanii de promovare pe pieţele din afara UE cu un potenţial mare de creştere, precum Canada, China, Japonia, Coreea de Sud, Mexic şi SUA. Printre sectoarele eligibile se numără lactatele şi brânzeturile, uleiurile alimentare, uleiul de măsline şi vinurile. Campaniile de promovare selectate ar urma să crească competitivitatea şi consumul de produse agro-alimentare din UE, să le majoreze vizibilitatea şi cota de piaţă în ţările ţintă.
De asemenea, în anul 2020 a fost alocată o sumă de 100 milioane de euro pentru programe simple, în timp ce alţi 91,4 milioane euro vor merge spre programe multiple. O sumă suplimentară de 9,5 milioane euro a fost pusă deoparte pentru finanţarea propriilor iniţiative ale Comisiei. Acestea includ participarea la târguri şi campanii de comunicare, precum şi ofensive diplomatice conduse de comisarul european pentru Agricultură. Apelul pentru trimiterea de propuneri pentru campaniile de promovare din anul 2020 va fi publicat în luna ianuarie 2020.
Organizaţii ale producătorilor şi organizaţii responsabile de activităţi de promovare sunt eligibile să aplice pentru finanţare şi să îşi trimită propunerile. Programele simple pot veni de la una sau mai multe organizaţii din aceeaşi ţară membră în timp ce în cazul programelor multiple trebuie să vină de la cel puţin două organizaţii naţionale din cel puţin două state membre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Într-o conferință susținută...
Agenţia Naţională de...
Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...
Doi funcţionari bancari sunt...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB)...
Un jurnalist al ediţiei ruse a...
TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...
Acordarea de împrumuturi...
Indicatorul de Încredere...
După investiții de miliarde de...
"Am încredere că vom reuși să...
Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...
Compania chineză de retail...
Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...
Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.
Azerbaidjanul, gazda summitului...
DNA a dispus reţinerea unui...
Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.
Acțiunile europene au crescut...
Anul trecut au fost mai puține...
Provocările pe plan economic...
FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.
Yenul a scăzut la cel mai slab...
Programul magazinelor Carrefour în perioada...