Cât de eficiente sunt măștile în găspodării
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Purtarea măștii este extrem de importantă
Purtarea măștii este extrem de importantă
Purtarea măştilor sanitare acasă poate preveni transmiterea pre-simptomatică a noului coronavirus în gospodării, conform unui nou studiu publicat în British Medical Journal, citat vineri de agenţia DPA.

Constatările, bazate pe interviuri cu familii din China realizate de medici şi profesori universitari din Australia, China şi Statele Unite, sugerează că intervenţii ''preventive (non-farmaceutice), cum ar fi utilizarea măştii, dezinfectarea şi distanţarea socială în gospodării pot preveni transmiterea COVID-19 pe perioada pandemiei''.

Potrivit autorilor studiului - Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din Beijing, China, Şcoala de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Nevada, Statele Unite şi Facultatea de Medicină a Universităţii New South Wales, Australia - studiul demonstrează că purtarea măştilor sanitare acasă este ''eficientă în proporţie de 79% la reducerea transmiterii înainte de apariţia simptomelor la prima persoană infectată''.

Măști de protecție date gratis. Cine beneficiază

460 de membri din 124 familii din Beijing cu cel puţin un caz confirmat de infectare cu acest virus au fost intervievate în legătură cu măsurile de prevenţie adoptate la domiciliu înainte şi după debutul simptomelor la primul membru al gospodăriei testat pozitiv. 41 dintre cele 124 de familii au avut în gospodărie cel puţin un alt caz de COVID-19 după prima infectare.

Autorii cercetării au subliniat că purtarea măştii sanitare ''nu a avut rol protector după apariţia simptomelor''.

Limitarea răspândirii virusului în cadrul familiilor este esenţială pentru stoparea infectării cu acest virus pe scară largă, sunt de părere autorii studiului. Aceştia descriu ''transmiterea în cadrul gospodăriei în perioada pre-simptomatică sau perioada simptomatică precoce'' drept un ''factor al răspândirii epidemiei''.

''Orice măsură menită să reducă acest aspect poate aplana curba'', au notat cercetătorii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

OpenAI va detecta imaginile create cu AI generativă

Concret, este vorba despre un instrument nou al celor de...

Care sunt autovehiculele pentru care nu se datorează impozit

În anumite situații legea prevede că nu proprietarii...

Motorina continuă să fie mult mai ieftină decât benzina

Până acum câțiva ani, motorina era mai ieftină decât...

De ce americanii vor să interzică TikTok

TikTok și proprietarul rețelei de socializare,...

Porturile belgiene, invadate de mașini electrice chinezești

Consecință a volumului impresionant de producție al...


pixel