Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play
CNAS, obligată să comunice pacienților listele cu serviciile acordate
08 oct, 20:48
În curând, asigurații vor putea cere caselor de asigurări de sănătate listele cu serviciile medicale de care au beneficiat cât și costurile legate de acestea. Asigurații vor putea primi listele tipărite pe hârtie dar vor putea fi accesate și online.
Pacienții vor putea accesa listele cu serviciile medicale decontate
Pacienții vor putea accesa listele cu serviciile medicale decontate

Această nouă facilitate oferită asiguraților la sistemul național de asigurări de sănătate sunt prevăzute într-o nouă lege, respectiv 165/2019 care intră în vigoare peste două zile.

Accesarea datelor pe internet se va realiza prin dosarul electronic al pacientului care conține istoricul și documentele medicale ale pacienților asigurați, dosare care poate fi accesate și de medicii curanți sau medicii de familie.

Așadar, lista va putea fi accesată care va fi disponibilă pe site-ul dedicat dosarelor electronice, după ce conturile asiguraților vor fi activate.

Asigurare sau card european de sănătate? Ce e mai bine în călătorie

Procedura de activare a contului se va putea face nu doar de medicul de familie ci și de orice medic cu care asiguratul intră în contact.

Noua lege prevede că în cel mult 45 de zile de la data solicitării, casele de asigurări de sănătate vor fi obligate să transmită solicitantului raportul în care sunt trecute deconturile făcute în numele acestuia.

Adică, în listă vor fi trecute toate medicamentele, serviciile și dispozitivele medicale de care a beneficiat solicitantul în anul precedent cât și data la care au fost eliberate sau efectuate.

Ştiri Recomandate

 Trufele, numite și "diamantele pământului"

Află câți bani poți scoate din afacerea cu trufe

Cu un conținut bogat în proteine, săruri minerale, azot, acizi organici, trufele, numite și "diamantele...

Bacșișul s-ar putea impozita cu 16%

Impozitarea bacșișului. Unde va fi trecut și cu cât se va taxa

Este a treia tentativă de a impozita bacșișul din domeniun HORECA, acestă ultimă variantă venind după ce Eugen...

Daniel Dines - Foto: UiPath / Twitter

UiPath, compania fondată de Daniel Dines, achiziționează ProcessGold și StepShot

Compania UiPath, fondată de antreprenorul român Daniel Dines, a anunțat marți achiziția a două companii, cea...

Mădălina Mezei

Tarom nu mai are nici director general interimar

Consiliul de Administraţie al companiei TAROM a decis marţi seara revocarea din funcţie a directorului general...

Cod galben de ceață

Cod galben de ceață în București și 24 de județe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţa, mai multe atenţionări Cod galben de ceaţă...

Ludovic Orban vrea să modifice OUG 114

Ludovic Orban modifică OUG 114 cu ”o tranziție”

Ludovic Orban a declarat că la OUG 114 trebuie abrogate reglementările legate de domeniul energiei, cu o...

Guvernul modifică din nou legea pensiilor

Legea pensiilor se schimbă din nou. Principalele modificări

Legea pensiilor se schimbă din nou, de această dată printr-o ordonanță de urgență pe care Guvernul urmează să o...

Un proiect de asumare a unor obiective

Legea locuințelor, dată peste cap. Schimbări importante

Ministerul Dezvoltării a elaborat un proiect de Hotârâre a Guvernului privind aprobarea Strategiei...

Curs valutar | Actualizat la 16-10-2019
EUR flag1 EUR = 4.7524 RON
USD flag1 USD = 4.3164 RON
GBP flag1 GBP = 5.4550 RON
CHF flag1 CHF = 4.3241 RON
AUD flag1 AUD = 2.9196 RON
DKK flag1 DKK = 0.6362 RON
CAD flag1 CAD = 3.2618 RON
HUF flag1 HUF = 0.0143 RON
JPY flag1 JPY = 0.0399 RON
NOK flag1 NOK = 0.4720 RON
SEK flag1 SEK = 0.4387 RON
XAU flag1 XAU = 207.4267 RON
Monede Crypto
1 BTC = 35267.79RON
1 ETH = 773.93RON
1 LTC = 237.53RON
1 XRP = 1.24RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 2.66% p.a.
ROBOR:
3 luni: 3.05%
6 luni: 3.11%
12 luni: 3.23%
EURIBOR:
3 luni: -0.3100%
6 luni: -0.2300%
12 luni: -0.1120%