Cum vor arăta trenurile viitorului şi pe ce cale ferată vor circula
Autor: DCBusiness Team
Data actualizării:
Data publicării:
Arhitecții olandezi au dezvăluit conceptul unui tren al viitorului, care dispune atât de spații de lucru, cât și de locuri pentru întâlniri și reununi.

Anul viitor, Compania națională a căilor ferate din Olanda (NS) va transporta peste 370 de milioane de pasageri. La cererea NS, biroul Mecanoo arhitects a realizat conceptul unui tren care să răspundă cât mai multor dintre solicitărilor care recurg la acest mijloc de transport.

Printre recomandările reținute de specialiști se numără posibilitatea conectării la rețeau de internet, crearea unor spații speciale pentru convoribiri telefonice private sau posibilitatea de a organiza locuri de lucru și întrevederi de afaceri când călătoriile sunt mai lungi.

Prevăzut să prindă viața în jurul anului 2025, noul tren se prezintă sub forma unor amenajări flexibile și modulare. Altfel spus, interiorul vagoanelor vor beneficia de locuri care să corespundă nevoilor mai sus citate, amestecate cu spații deschise și mai izolate. Conceptul pune accentul inclusiv pe posibilitatea de a transforma vagoanele într-un fel de ramă de metrou, capabilă să transporte un număr maxim de pasageri.

NS a declarat că dorește ca pe durata călătoriilor, clienții companiei să se ocupe de ceea ce fac în timpul liber: să lucreze singuri sau în grup, să stea de vorbă, să se odihnească, etc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

UE începe să lucreze la noile sancțiuni împotriva Iranului

Mai multe state membre ale UE au cerut extinderea...

UE vrea ratificarea unui tratat împotriva pescuitului abuziv

Uniunea Europeană și guvernele a 13 țări au îndemnat...

FMI încearcă să calmeze "optimismul exagerat" al pieţelor

Fondul Monetar Internaţional a transmis un avertisment...

Bulgari a dezvăluit cel mai subțire ceas din lume VIDEO

Poate una dintre trăsăturile specifice sau ciudățeniile...

Ceasurile elvețiene iau cu asalt India

Producătorii de ceasuri elvețieni lansează un atac...

PANZANI dorește să intre la Bursa de Valori din Amsterdam

Fondul de investiții CVC a anunțat că vrea să se alăture...

Băncile europene cer să fie declarate sectoare strategice

Băncile europene fac un apel către Uniunea Europeană...

Cum pot fi lansate noi cazinouri în România?

În jocurile de noroc, concurența este un element...


pixel