Căile ferate germane, mari probleme financiare. Soluția găsită
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Căile ferate vor beneficia inclusiv de investiții
Căile ferate vor beneficia inclusiv de investiții
Compania feroviară germană de stat Deutsche Bahn intenţionează să demareze anul viitor o Ofertă Publică Iniţială (IPO) pentru divizia sa de transport internaţional - Arriva, a declarat directorul general Richard Lutz, transmite Reuters.

Analiştii estimează divizia Arriva la 3 - 4 miliarde de euro (3,3 - 4,4 miliarde de dolari). Compania intenţionează să listeze o participaţie minoritară la Arriva începând din mai, restul acţiunilor urmând să fie vândute în următorii trei ani. "Cu siguranţă vrem să ne listăm anul viitor şi apoi să vindem tot la un moment dat", a afirmat Lutz. Un purtător de cuvânt al Deutsche Bahn a confirmat informaţia, dar nu a dorit să ofere detalii suplimentare.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat recent că Deutsche Bahn este în negocieri exclusive cu fondul american Carlyle privind vânzarea Arriva, dar pregăteşte şi o eventuală flotare. Discuţiile cu potenţialii cumpărători au eşuat din cauza preţului. Arriva, care are peste 50.000 de angajaţi în Europa, operează şi o franciză britanică.

În septembrie, guvernul şi Deutsche Bahn au ajuns la un acord ce prevede până în 2030 investiţii comune în mentenanţa şi repararea căii ferate, în valoare de aproximativ 86 de miliarde de euro. Alte fonduri de la bugetul federal vor fi de asemenea alocate pentru lucrări. Richard Lutz afirma recent că se aşteaptă ca pachetul pentru protecţia mediului, în valoare de cel puţin 100 de miliarde euro, anunţat de guvern, să genereze cea mai puternică creştere înregistrată de Deutsche Bahn în istoria de 180 de ani a companiei.

Citește și Când calea ferată are probleme, statul alocă zeci de miliarde de euro

Printre măsurile vizate de guvernul de coaliţie condus de cancelarul Angela Merkel se numără promovarea transporturilor publice şi a călătoriilor cu trenul, creşterea preţului la călătoriile cu avionul în Germania şi diverse subvenţii pentru dezvoltarea de automobile electrice sau pentru instalaţii de încălzire ecologice. Pachetul pentru protecţia mediului include şi o reducere a Taxei pe Valoarea Adăugată pentru biletele de tren, ceea ce îi va aduce Deutsche Bahn venituri suplimentare în valoare de 20 miliarde euro până în 2030.

Operatorul feroviar de stat Deutsche Bahn este sub presiune din partea călătorilor pentru a-şi îmbunătăţi serviciile şi a reduce întârzierile trenurilor. De asemenea, compania se confruntă cu probleme financiare, datoria sa ajungând la 20 de miliarde de euro, iar deficitul de finanţare ar urma să atingă cinci de miliarde de euro până în 2023, avertizează analiştii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Numărul muncitorilor filipinezi urmează să crească cu 50%

În cadrul primei ediții a Săptămânii Prieteniei...

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel