România, sub umbra incertitudinilor fiscale. Negrescu: Investitorii străini așteaptă să vadă ce se va întâmpla după alegeri
Indicele principat BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat o apreciere de 0,09%, la 8.583,26 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,12%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o creştere de 0,22%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,36%.
Pe Piaţa Reglementată, acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate, generând schimburi de 11,33 milioane de lei, urmate de titlurile Fondul Proprietatea (6,09 milioane de lei) şi Nuclearelectrica (5,99 milioane de lei).
Citește și Bursa de Valori București începe săptămâna cu toți indicii pe roșu
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Turism, Hoteluri, Restaurante Marea Neagră, care s-au apreciat cu 5,05%, Oil Terminal (+3,13%) şi AAGES (+2,76%).
Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile SIF Hoteluri, care au pierdut 14,58% din valoare, Casa de Bucovina - Club de Munte (-6,76%) şi Electroargeş (-5,31%).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News
Ţi s-a părut interesant acest articol?
Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.
Bursa de Valori Bucureşti a...
Nouă înşelătorie de tip...
TikTok a primit un termen de 24...
Capitala Olandei ia măsuri...
Exporturile de cereale ale...
Acțiunile europene au crescut...
Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 5,4% în...
Rusia și Ucraina au negociat...
România are un cadru legal de verificare a...
TikTok anunţă că actualizează Regulile Comunității și introduce noi funcții...
Președintele sud-coreean Yoon...
În prezent, roboții reprezintă...
Reacția pieței petrolului la recentul atac al Iranului...
Putem vorbi despre o ușoară reașezare a prețurilor, care...
De ce fanii britanici ai...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) are în...
Potrivit firmei de specialitate...
Este ceea ce afirmă plin de convingere Nicolas Mougeot,...
Uniunea Europeană ar putea să...
A fost anunțat și prețul...
Preşedintele Klaus Iohannis a...
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a scăzut în...
Detronat în sondaje, Justin...