Bursa de Valori termină săptămâna pe creștere
Autor: Costin Spoială
Data publicării:
BVB a avut o săptămână de creștere constantă
BVB a avut o săptămână de creștere constantă
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea tranzacţiilor a fost de 27,7 milioane de lei (5,5 milioane de euro), transmite Agerpres. Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, care au generat schimburi de 3,8 milioane de lei, OMV Petrom (aproximativ 1,9 milioane lei) şi Romgaz (1,8 milioane de lei).

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Mecanica Ceahlău, care s-au apreciat cu 8,53%, Sinteza (5,22%) şi Prefab (+4,09%).

Pe de altă parte, cele mai importante deprecieri au fost consemnate de acţiunile Oltchim, care au pierdut 13,38% din valoare, Prodplast (-11,29%) şi Socep (-6,06%).

Citește și: Bursa de Valori își menține tendința de creștere

Indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 acţiuni, a înregistrat o apreciere de 0,4%, la 8.202,21 puncte. BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 0,41%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor 10 companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,17%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o apreciere de 0,38%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în creştere cu 0,41%. Indicele SIF-urilor, BET-FI, a înregistrat o creştere de 0,29%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Finanțele au publicat ghidul e-Transport

Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de...

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel