Bursa de Valori Bucureşti a încheiat primul trimestru cu un profit net în creștere
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Bursa de Valori Bucureşti (BVB)
Bursa de Valori Bucureşti (BVB)
Grupul Bursa de Valori Bucureşti a încheiat primul trimestru al acestui an cu un profit net consolidat de 4,21 milioane lei, în creştere cu 54%, faţă de cel din perioada similară a anului trecut, de 2,72 milioane lei.

Conform unui comunicat al grupului, profitul net a fost generat de segmentul tranzacţionare.

Profit net al BVB individual s-a majorat cu 59%, de la 2,34 milioane lei la 3,73 milioane lei, cu o marjă netă de 47%, iar profitul net al Depozitarului Central a crescut cu 29%, de la 520.000 lei la 660.000 lei, cu o marjă netă de 16%.

Companii energetice şi de utilităţi, evoluție pozitivă la Bursă

Valoarea totală a tranzacţiilor pe piaţa reglementată de acţiuni, excluzând ofertele, a înregistrat un avans de 17%, de la 2,64 miliarde lei în primele trei luni din 2019 la 3,09 miliarde lei. Tranzacţiile cu acţiuni, excluzând ofertele, au reprezentat 84% din total valori tranzacţionate în primul trimestru, faţă de 92% în T1 2019.

Valoarea totală a tranzacţiilor pe toate pieţele, inclusiv ofertele, s-a majorat cu 29%, de la 2,87 miliarde lei la 3,69 miliarde lei, ca urmare a creşterii tranzacţiilor "regular", dar şi a ofertelor publice secundare pe piaţa principală de acţiuni, cu 0,73 miliarde lei în total.

Veniturile operaţionale consolidate ale Grupului BVB în T1 2020 au fost de 12,11 milioane lei, mai mari cu 37% faţă de T1 2019, creştere influenţată de toate segmentele de activitate ale Grupului.

Veniturile din tranzacţionare - BVB individual, au crescut cu 48%, de la 5,38 milioane lei la 7,95 milioane lei), în principal ca urmare a avansului veniturilor din tranzacţionarea cu acţiuni pe piaţa principală, atât tranzacţii regular, cât şi oferte secundare, cu 1,80 milioane lei, iar veniturile DC individual s-au majorat cu 19%, de la 3,46 milioane lei la 4,12 milioane lei.

Cheltuielile operaţionale consolidate au înregistrat, la rândul lor, un avans de 11% în perioada ianuarie-martie 2020, de la 7,24 milioane lei în T1 2019 la 8,02 milioane lei, în principal ca urmare a avansului cheltuielilor de personal cu 460.000 lei şi a cheltuielilor cu serviciile prestate de terţi cu 360.000 lei.

Cheltuielile operaţionale, BVB individual au crescut cu 5%, de la 4,01 milioane lei la 4,20 milioane lei, în principal datorită creşterii cheltuielilor cu serviciile prestate de terţi, iar cele ale DC individual s-au majorat cu 400.000 lei, de la 3,11 milioane lei la 3,51 milioane lei, în principal datorită avansului cheltuielilor de personal cu 280.000 lei, ca efect de baza, având în vedere ca în T1 2019 nu au fost înregistrate cheltuieli cu indemnizaţiile CA, autorizarea CA-ului de către ASF având loc în luna aprilie 2019.

Profitul operaţional consolidat al Grupului BVB s-a majorat cu 153%, de la 1,62 milioane lei la 4,09 milioane lei ca urmare a avansului veniturilor operaţionale cu 37% în timp ce avansul cheltuielilor operaţionale este de 11%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel