Bursa de la Londra face o achiziție de 27 miliarde de dolari
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Bursa de la Londra
Bursa de la Londra
Acţionarii Bursei de la Londra (LSE) au votat în favoarea achiziţionării companiei de analiză a datelor Refinitiv, o tranzacţie de 27 miliarde de dolari, menită să extindă activităţile de tranzacţionare ale operatorului LSE, transmite Reuters.

În unanimitate, Consiliul de Administraţie a recomandat tranzacţia cu Refinitiv, deoarece reprezintă "o oportunitate convingătoare", în beneficiul acţionarilor şi al companiei, a declarat preşedintele LSE, Don Robert.

Un acţionar a întrebat dacă pur şi simplu LSE îşi extinde activitatea pentru a evita să devină o viitoare ţintă de preluare.

"Simţim cu hotărâre că tranzacţia este benefică pentru interesele strategice pe termen lung ale London Stock Exchange, ne va da oportunitatea de a avea o afacere într-adevăr de nivel global", a afirmat directorul general al LSE, David Schwimmer.

De asemenea, directorii LSE au respins temerile unor acţionari privind capacitatea Bursei de la Londra de a face o preluare de succes, Schwimmer declarând că este extrem de încrezător că integrarea LSE şi a Refinitiv va fi bine gestionată.

BET urcă cu 0,5%, marcând noi maxime, după alegeri

În septembrie, Hong Kong Exchanges and Clearing (HKEX) ameninţa să deraieze tranzacţia, făcând o ofertă nesolicitată de preluare a LSE, în valoare de 39 de miliarde de dolari. Operatorul bursier asiatic a renunţat la tranzacţie deoarece nu a reuşit să-i convingă pe investitorii Bursei de la Londra să susţină acordul.

Oferta nesolicitată de preluare era condiţionată de renunţarea de către LSE la achiziţionarea companiei de analiză a datelor Refinitiv. O potenţială tranzacţie ar fi ajutat entitatea combinată să concureze mai bine cu rivali precum ICE şi CME din SUA.

Oferta vine după ce, în 2017, autorităţile de reglementare ale UE au blocat propusa fuziune de 21 miliarde de lire sterline între LSE şi operatorul Bursei din Germania, Deutsche Boerse. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel