Bursa de la Bucureşti a deschis pe o notă pesimistă
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Toți indicii au fost în scădere
Toți indicii au fost în scădere
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de miercuri, iar BET, care arată evoluţia celor mai lichide 16 companii, înregistra o depreciere de 0,76%, după 30 de minute de la debutul tranzacţiilor, până la valoarea de 8.091 de puncte. 

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, era în scădere cu 0,67%, în timp ce indicele BET-FI al SIF-urilor era în creştere cu 0,60%. BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, indica o depreciere de 2,07%.

Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, consemna o scădere de 0,68%, iar reperul de randament al fondurilor de investiţii, BET-BK, cobora cu 0,31%.

Valoarea totală a schimburilor se ridica la 1,48 milioane de lei (312.544 euro). Conform BVB, cele mai mari creşteri ale valorii acţiunilor le înregistrau companiile: Zentiva (+5,71%), Fondul Proprietatea (+1,67%) şi BRD (1,49%).

Citește și Armătura, lovitură pe BVB. Plus 15%

Pe de altă parte, în scădere erau acţiunile: OMV Petrom (-6,71%), Purcări Wineries Public Company Limited (-1,9%) şi AAGES (-1,41%).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Stagnare a creditării companiilor din zona euro

Creditarea companiilor din zona euro stagnează, atrage...

Explozie la Petromidia. Plan Roşu de intervenţie

O explozie puternică s-a produs, vineri, la rafinăria...

Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită

Veşti bune pentru beneficiarii cardurilor de energie. 

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...


pixel