Burduja (MFP): Lumea de azi trăieşte într-o paradigmă greşit înţeleasă
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Burduja (MFP): Lumea de azi trăieşte într-o paradigmă greşit înţeleasă
Burduja (MFP): Lumea de azi trăieşte într-o paradigmă greşit înţeleasă
Lumea de azi trăieşte într-o paradigmă greşit înţeleasă de foarte mulţi, în care scopul vieţii a devenit fericirea, iar dacă ne facem din asta un sens, pierdem orice fel de ancoră, a afirmat Sebastian Burduja, secretar de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP), în cadrul unei altfel de conferinţe online cu tema "Oameni & Poveşti de Secol 21 - România din noi!".

"Cred că lumea de azi trăieşte într-o paradigmă greşit înţeleasă de foarte mulţi în care scopul vieţii a devenit fericirea. Cred că nu există răspuns mai greşit pe lumea asta, pentru că asta a pus foarte mulţi oameni pe o traiectorie în care caută fericire ca scop. Or, ea nu poate să fie decât produsul alegerilor noastre şi experienţelor noastre De multe ori îl invoc pe Viktor Frankl, probabil omul care a scris cea mai bună carte în istoria omenirii, din punctul meu de vedere - "Omul în căutarea sensului vieţii". E o poveste reală a unui om care a trecut prin patru lagăre de concentrare, şi-a pierdut toată familia, pe toţi cei dragi, şi spune în cartea lui: "Noi, cei care am fost acolo, oameni care îşi dădeau ultima bucăţică de pâine, morţi de foame fiind, ne dăm seama că omul are această libertate supremă de a alege cum răspunde circumstanţelor în care îl pune viaţa". Deci, în cele mai grele condiţii libertatea omului şi sensul vieţii este de fapt să-şi asumi răspunderea pentru modul în care răspunzi circumstanţelor în care te pune viaţa. Cu toţii trecem prin momente grele în viaţă. Dacă ne facem din fericire un sens, în acele momente pierdem orice fel de ancoră. Viaţa implică şi tristeţe, şi drame, tragedii personale, dureri etc. şi este despre cum răspundem la aceste lucruri. Un happy-end în orice poveste este să-ţi înţelegi de fapt rostul, iar acesta nu este decât să ai răspunderea pentru modul în care îţi trece fiecare clipă a vieţii. Pentru mine, înţelepciunea vieţii este să faci în aşa fel încât după tine să fie mai bine", a declarat Sebastian Burduja.

Christine Lagarde: Depăşiți impasul cu privire la bugetul Uniunii Europene

În viziunea secretarului de stat, la momentul actual, România trebuie să fie Greuceanu sau Făt-Frumos în lupta cu pandemia globală.

"Toate poveştile seamănă cumva între ele şi suntem în faţa unei încercări, nu doar pentru România. Suntem Greuceanu sau Făt-Frumos cu una dintre încercările periplului fiecăruia dintre noi şi al periplului colectiv pe care îl avem de făcut ca ţară, ca naţiune. Mă refer la pandemia globală şi la situaţia României în special. Modul în care eu aleg să văd aceste lucruri şi cred că nu sunt singurul este să văd în orice criză o oportunitate. Povestea pentru România în aceste zile este un reset fundamental care să permită într-o perioadă de transformări globale un salt în dezvoltare. Este ceea ce au făcut paşoptiştii la 1848 şi după aceea este ceea ce cred că România poate şi trebuie să facă astăzi - să reunim acasă energiile din Diaspora, energiile din ţară şi realmente producând inovarea, optimismul, încrederea pentru a evolua cu toţii. În tot acest rău, în toată această pandemie există şi lucruri bune. În tot acest întuneric există şi lumină şi ţine de noi să activăm aceste energii", a spus Burduja.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Drone militare: Producătorii modelelor folosite în conflicte

Modelele de drone și aplicațiile acestora s-au înmulțit...

Revolut a ajuns la 10.000 de angajați

Revolut, fintech-ul britanic cu peste 40 de milioane de...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel