Boris Johnson, prins cu datorii neplătite
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Boris Johnson a fost DUR CRITICAT. Care a fost motivul
Boris Johnson a fost DUR CRITICAT. Care a fost motivul
Premierul britanic Boris Johnson, condamnat de un tribunal în octombrie să plătească o datorie de 535 de lire (624 de euro), nu s-a achitat nici acum de restanţă, la peste şase luni de la decizia justiţiei, au arătat documente publicate miercuri, relatează AFP.

În contextul în care liderul conservator este vizat de o serie de acuzaţii în legătură cu integritatea sa, revista bilunară satirică Private Eye a dezvăluit existenţa acestei decizii a instanţei datând din 26 octombrie 2020, găsită într-o bază de date online a tribunalelor civile din Anglia şi Ţara Galilor.

Consultată de AFP, hotărârea justiţiei nu oferă detalii despre ce fel de datorie este vorba şi nici despre creanţier. Decizia îl menţionează în schimb în mod clar ca debitor pe Boris Johnson, înscris cu celebra adresă Downing Street 10, reşedinţa premierilor britanici din 1735.

Un purtător de cuvânt al lui Boris Johnson a spus că echipa acestuia "analizează în prezent cazul".

"Pot confirma că aceasta nu are nimic de-a face cu renovarea imobilului din Downing Street, unde toate facturile au fost plătite, fie de guvern, fie personal de premier", a adăugat el făcând referire la renovarea costisitoare a locuinţei lui Johnson, care a dus la deschiderea unei anchete.

Citește și: Boris Johnson a făcut marele ANUNȚ! Când RENUNȚĂ Marea Britanie la RESTRICȚII

Comisia Electorală, care reglementează finanţarea partidelor şi a alegerilor, anchetează în acest moment modul în care liderul conservator a finanţat aceste lucrări, existând dubii privind participarea nedeclarată a unui donator bogat al Partidului Conservator, în valoare de 58.000 de lire (67.500 de euro).

Boris Johnson a afirmat că a plătit integral din buzunarul său renovările care au depăşit suma anuală ce îi este atribuită pentru a întreţine această locuinţă, negând că ar exista o lipsă de transparenţă.

Liderul în vârstă de 56 de ani este vizat şi de alte investigaţii. Autoritatea însărcinată cu respectarea regulilor parlamentare a indicat astfel la începutul lunii mai că anchetează modul în care el şi-a finanţat vacanţele de lux petrecute în Caraibe după victoria sa la alegerile legislative de la sfârşitul lui 2019.

Conform presei britanice, mai mulţi donatori conservatori ar fi fost abordaţi pentru a acoperi cheltuielile de îngrijire pentru fiul de un an al lui Boris Johnson, Wilfred.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

De ce a inventat Guvernul lozul Team România

Până la debutul Jocurilor Olimpice de la Paris mai este...

Număr record de firme radiate în România

În primele trei luni ale anului peste 25.000 de firme au...

Programul de Paște al magazinelor Lidl din România

Cum funcționează magazinele Lidl în zilele Sărbătorilor...

SUA interzic importul de uraniu din Rusia

Senatul american a aprobat marți o lege prin care se...

Plăți de 119 milioane de euro pentru agricultori

Cele mai semnificative plăți, în valoare de 112,7...

China își flexează mușchii și testează al treilea portavion

Presa de stat chineză a anunțat că primul portavion de...

De Sărbători, românii riscă amenzi de până la 5000 de lei

Sunt prevederi legislative pe care românii fie nu le...

Record de mortalitate în fermele de somon din Norvegia

Aproape 63 de milioane de somoni au murit prematur anul...

Schimbare la vârful Tuborg România

Tuborg România anunță o schimbare în managementul organizației, prin...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel