Boris Johnson este FERICIT! Regina Elisabeta și-a dat ACORDUL
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Boris Johnson își prezintă PLANUL DE RELANSARE ECONOMICĂ
Boris Johnson își prezintă PLANUL DE RELANSARE ECONOMICĂ
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a acordat permisiunea premierului Boris Johnson să facă mişcare în grădinile Palatului Buckingham, relatează miercuri ziarul The Telegraph, citat de dpa.

Exerciţiile fizice fac parte din eforturile premierului britanic de a-şi continua recuperarea după infectarea cu COVID-19 şi îi uşurează acestuia problemele privind securitatea în legătură cu obiceiul său zilnic de a alerga în spaţii publice, a precizat ziarul.

Reşedinţa reginei Elisabeta din Londra dispune de o grădină mare şi de un teren de tenis în aer liber. Boris Johnson este cunoscut ca fiind un iubitor al sportului.

Regina Elisabeta ÎN TUFIȘ din cauza lui Nicolae Ceaușescu. Ce s-a întâmplat

Ziarul a publicat o fotografie cu premierul în vârstă de 55 de ani în momentul sosirii acestuia, marţi, la reşedinţa sa oficială şi biroul din Downing Street, după o sesiune de exerciţii fizice, purtând un tricou roşu, pantaloni scurţi albaştri şi încălţăminte sport.

Publicaţia a citat o sursă din cadrul palatului, spunând că şi altor premieri li s-a oferit permisiunea să facă mişcare în grădinile Palatului Buckingham.

Boris Johnson a fost de asemenea văzut făcând jogging în grădinile Palatului Lambeth, reşedinţa oficială din Londra a Arhiepiscopului de Canterbury - şeful Bisericii Anglicane.

Palatul Buckingham este în prezent închis pentru turişti din cauza pandemiei de coronavirus.

Regina Elisabeta a II-a, 94 de ani, şi soţul ei, prinţul Philip, 98 de ani, au părăsit Londra şi s-au mutat la Castelul Windsor în martie ca măsură de precauţie după izbucnirea pandemiei de COVID-19.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel