Bombe din al Doilea Război Mondial pe locul viitoarei fabrici Tesla din Europa
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Poliţia germană a anunţat duminică că echipe de genişti au neutralizat şapte bombe din cel de-al Doilea Război Mondial pe locul unde va fi ridicată prima fabrică din Europa a producătorului american Tesla, lângă Berlin, relatează AFP.

Operaţiunea de dezamorsare a decurs 'fără probleme', a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru agenţia de presă dpa. Bombele erau de dimensiuni relativ mici şi au fost lansate de bombardiere americane în timpul conflictului.

Cum arată urmele testelor nucleare din Oceanul Pacificului

Constructorul de maşini electrice Tesla a cumpărat săptămâna trecută un teren de 300 de hectare în Gruenhe, la est de Berlin, pentru 40,9 milioane de euro. Tesla a anunţat că prima sa fabrică din Europa va începe să funcţioneze în 2021 şi va produce 500.000 de vehicule pe an, inclusiv SUV-urile Model Y şi berlinele Model 3.

Proiectul a fost criticat pentru amplasarea sa într-o zonă împădurită, criticii săi susţinând că operaţiunea de defrişare ar putea afecta fauna locală şi aprovizionarea cu apă potabilă. Patronul Tesla, Elon Musk, susţine însă că nu este vorba despre o zonă împădurită în mod natural şi că fabrica va ocupa aici doar 'o mică parte'.

Grupul, înfiinţat în 2003, a avansat în producţia de maşini electrice, considerate, împreună cu vehiculele autonome, drept viitorul pentru automobile în momentul în care politicile de mediu sunt înăsprite în întreaga lume.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...

Recordul de vizitatori, doborât: Japonia se întrece pe sine

Japonia nu se poate lăuda cu plaje întinse și însorite....


pixel