Bilanț COVID-19. Cifrele au revenit pe creștere. Dezastru la ATI
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Situația se menține critică
Situația se menține critică
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.739 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.347 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, 10.541 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 24.11.2020 (10:00) – 25.11.2020 (10:00) au fost raportate 168 de decese (99 bărbați și 69 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău,  Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 38 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 49 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 57 decese la categoria de peste 80 de ani.

157 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 8 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.402. Dintre acestea, 1.205 sunt internate la ATI.  

Citește și Dovedit matematic. Când apare IMUNITATEA colectivă la COVID-19

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.974.996 de teste. Dintre acestea, 35.575 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 22.524 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 13.051 la cerere.

Pe teritoriul României, 43.867 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.561 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 68.701 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel