Bilanț la Bursă: Indici în creștere, tranzacții modeste
Autor: Costin Spoială
Data publicării:
Indicii bursieri au crescut, dar volumul tranzacțiilor este redus
Indicii bursieri au crescut, dar volumul tranzacțiilor este redus
Piaţa de capital din România a crescut cu 9% în primele trei luni din acest an iar indicele BET, care include cele mai tranzacţionate 16 companii cu excepţia SIF-urilor, a depăşit 8.000 de puncte, potrivit unui comunicat publicat de BVB. În context, Adrian Tănase, CEO BVB, arată că, deşi Bursa a revenit pe creştere în primul trimestru al acestui an, volumele de tranzacţionare sunt modeste astfel că o participare mai ridicată a populaţiei în piaţa de capital ar trebui să fie o prioritate, transmite Agerpres.

"Bursa a revenit pe creştere în primul trimestru însă pe volume modeste de tranzacţionare comparativ cu primele trei luni ale anului trecut. O participare mult mai ridicată a populaţiei la piaţa de capital trebuie să fie o prioritate a BVB şi a întregii comunităţi financiare pentru a schimba semnificativ premisele de dezvoltare viitoare a pieţei locale de capital", a declarat Adrian Tănase.

La rândul său, preşedintele Bursei, Lucian Anghel, a explicat că primul trimestru a fost caracterizat de o amplă volatilitate într-o piaţă care a trecut de la minus la plus, iar investitorii au beneficiat de clarificări legislative, continuarea unei activităţi economice intense şi randamente generoase ale dividendelor, care au fost de circa 9% anul trecut pentru principalele companii listate, printre cele mai mari din lume.

Bursa de Valori Bucureşti a încheiat primul trimestru cu toţi indicii pe plus, într-un context intern şi internaţional marcat de incertitudini. Indicele BET, principalul indice al pieţei de capital locale, care include cele mai tranzacţionate 16 companii cu excepţia SIF-urilor, a înregistrat un avans de 9% de la începutul anului şi a închis luna martie la un nivel de 8.045 de puncte. O creştere tot de 9% a avut şi BET-TR, indicele care include şi dividendele oferite de companiile din BET. "România a ajuns astfel să ocupe locul al 13-lea în Uniunea Europeană în funcţie de ritmul de creştere înregistrat de indicii principali ai burselor europene", subliniază documentul.

Citește și: Bursa de Valori București, cea mai mare scădere de la criza economică din 2008

În plus, incertitudinile interne şi externe s-au reflectat într-o valoare medie zilnică de tranzacţionare de 9,33 milioane euro, în scădere faţă de anul trecut. Valoarea totală de tranzacţionare cu toate tipurile de instrumente financiare s-a diminuat în primul trimestru, însă s-a menţinut peste pragul de jumătate de miliard de euro.

La finalul primului trimestru, valoarea de piaţă a companiilor româneşti a fost de 19,3 miliarde euro comparativ cu 18,1 miliarde euro la finalul anului trecut, ceea ce înseamnă un avans de 6,6%. Capitalizarea bursieră a tuturor companiilor listate pe piaţa reglementată a BVB a depăşit 33,3 de miliarde de euro în ultima şedinţă de tranzacţionare din martie 2019, comparativ cu 30,6 miliarde euro la final de 2018, în creştere cu 8,8%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Mii de zboruri anulate în toată Europa din cauza unei greve

Veşti proaste pentru cei care au programate, zilele...

Obligații noi pentru bănci față de clienții cu credite

Într-o mișcare care ar putea aduce un val de alinare...

Tesla promite că va fabrica maşini mai ieftine

Tesla a anunţat că va introduce noi modele la începutul...

Germania estimează o creştere economică de 0,3%

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin,...

Start-Up Nation. Condiții noi pentru cei care vor să aplice

Ministerul Economiei și Antreprenoriatului propune o...

Tesla propune o nouă mașină-minune. Cât mai repede posibil

Și ce dacă rezultatele financiare pe primul trimestru al...

Boeing va plăti în avans pentru a-și menține producția

Producătorul american de avioane Boeing va plăti un...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel