Berbeceanu: Dacă nu relaxam RESTRICȚIILE, riscam ca operatorii din HORECA să ne acţioneze în instanţă
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Berbeceanu: Dacă nu relaxam RESTRICȚIILE, riscam ca operatorii din HORECA să ne acţioneze în instanţă
Berbeceanu: Dacă nu relaxam RESTRICȚIILE, riscam ca operatorii din HORECA să ne acţioneze în instanţă
Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, a declarat că, în cazul în care nu se relaxau restricţiile în Bucureşti, riscul era ca operatorii din HORECA, cei licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc şi organizatorii de spectacole să intenteze procese în instanţă.

"Noi nu am avut opţiunea de a nu pune în aplicare prevederile aflate în vigoare în Anexa 3 din HG, pentru că, în caz contrar, riscam ca operatorii din HORECA, ştiu eu, operatorii licenţiaţi din domeniul jocurilor de noroc, chiar şi organizatorii de spectacole, teatre puteau să ne acţioneze în instanţă, să ceară daune foarte mari şi să câştige procesele în mod firesc, datorită reglementărilor legale la care am făcut referire, să le câştige în termene foarte scurte", a spus Berbeceanu, la RFI.

CUVINTELE prințului Harry au "CONDAMNAT" relația cu Meghan

El s-a arătat îngrijorat de evoluţia situaţiei pandemice.

"În realitate şi noi suntem foarte îngrijoraţi de evoluţia situaţiei pandemice. Chiar am discutat cu domnul ministru (Vlad Voiculescu - n.r.) anterior zilei de vineri, când am fost nevoiţi să convocăm şedinţa Comitetului Municipal, am împărtăşit îngrijorarea domniei sale, dar i-am explicat în mod foarte clar şi franc şi categoric că noi, ca structură administrativă, suntem obligaţi să punem în executare prevederile legale ale Hotărârii de Guvern, pe care, ce să vedeţi, cu zece zile înainte a emis-o Guvernul, cu zece zile înainte de şedinţa noastră de consiliu. Acea Hotărâre de Guvern îl are printre co-autori pe Ministerul Sănătăţii şi a fost semnată chiar de ministrul Sănătăţii. I-am explicat că, pentru a nu pune în executare aceste măsuri de relaxare parţială, avem nevoie de un nou act normativ, iar Ministerul Sănătăţii putea să intervină din timp pentru modificarea condiţiilor de relaxare a anumitor activităţi economice", a declarat Berbeceanu.

Potrivit acestuia, CMBSU a decis ca măsurile de relaxare parţială decise vineri să intre în vigoare de luni pentru a urmări evoluţia situaţiei pandemice la nivelul Bucureştiului, relaxarea restricţiilor fiind condiţionată de rămânerea indicelui COVID-19 la sub 3 la mia de locuitori.

De asemenea, s-a apreciat că toţi operatorii economici care beneficiază de relaxarea parţială au nevoie de două zile în care să-şi amenajeze spaţiile potrivit noilor reglementări şi nu în ultimul rând s-a dorit să se ofere posibilitatea ministrului Sănătăţii să intervină legislativ, dacă consideră că este nevoie.

Întrebat dacă a primit vreo asigurare de la ministrul Sănătăţii că legislaţia va fi modificată, Traian Berbeceanu a răspuns: "Chiar şi în cursul zilei de ieri (duminică n.r.) am discutat cu domnul ministru, am reiterat aspectele respective şi dumnealui a spus că la nivelul ministerului se analizează şi posibilitatea modificărilor la care am făcut vorbire". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Bosch avertizează asupra unui posibil nou val de concedieri

Orice reduceri de personal vor fi efectuate "cu simţul...

Mai multe servicii BRD nu vor fi disponibile. Anunţul băncii

BRD anunţă noi lucrări de mentenanţă a sistemelor...

De ce România riscă să piardă banii din PNRR. Răspunsul MIPE

Comisarul european Celine Gauer, responsabil în cadrul...

Alți doi Arnault intră în board-ul grupului LVMH

În vârstă de 31 și 29 de ani, Alexandre și Frédéric...

Prețul petrolului s-a stabilizat după o scădere abruptă

Prețurile la cele două referințe de petrol au recuperat...

CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar

CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la...

Miliardarul care râvnește la Royal Mail, Poșta britanică

Este vorba de miliardarul ceh Daniel Kretinsky care a...


pixel