Beneficii noi pentru proprietarii mașinilor electrice! Ce s-a deschis în București
Autor: Antonia Popescu
Data publicării:
Asociaţia Industriei Auto Germane (VDA) a cerut Guvernului să aloce miliarde de euro pentru a sprijini o schimbare structurală completă a industriei
Asociaţia Industriei Auto Germane (VDA) a cerut Guvernului să aloce miliarde de euro pentru a sprijini o schimbare structurală completă a industriei
E.ON Energie România a deschis trei noi staţii de încărcare rapidă a maşinilor electrice, prin proiectul NEXT-E, în locuri aflate la ieşirile din Bucureşti.

E.ON Energie România a deschis trei noi staţii de încărcare rapidă a maşinilor electrice, prin proiectul NEXT-E, în locuri aflate la ieşirile din Bucureşti, a anunţat compania într-un comunicat de presă transmis joi Agerpres.

Vânzările de autoturisme ecologice s-au dublat! Vezi ce pondere au

Amplasamentele noilor staţii sunt în perimetrul Aeroportului Otopeni, respectiv pe DN 1 Bucureşti - Ploieşti (în cadrul benzinăriilor MOL amplasate la km 13, sensul spre Ploieşti şi km 127 sensul spre Bucureşti), respectiv în incinta Automobile Bavaria (dealer BMW) Militari - sensul ieşire spre autostrada A1 Bucureşti - Piteşti (Bulevardul Iuliu Maniu nr. 592).

Reprezentanţii E.ON România menţionează faptul că Municipiul Bucureşti şi, în general, zona Capitalei reprezintă un punct central de transport, cu atât mai mult cu cât aproximativ 70% din totalul maşinilor electrice înmatriculate în România se regăsesc în acest areal.

Noile staţii se alătură altor 11 deja existente în Iaşi, Târgu Frumos şi Cristeşti (judeţul Iaşi), Taşca, Piatra Neamţ şi Roman (judeţul Neamţ), Bacău, Suceava, Adjud (judeţul Vrancea), Sovata (judeţul Mureş) şi Gheorgheni (judeţul Harghita).

Cele trei staţii de încărcare din zona Capitalei au o putere maximă de 93 kW, astfel că timpul mediu de încărcare a unei maşini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie. De asemenea, în fiecare amplasament există două locuri de parcare, fiind instalată câte o staţie de tip fast charge 2x50 kW (curent continuu) + 1x43 kW (curent alternativ).

Potrivit sursei citate, toate staţiile sunt integrate într-un sistem de monitorizare şi gestionare a sesiunilor de încărcare, sistem ce asigură supravegherea non-stop şi are posibilitatea de a rezolva de la distanţă unele incidente apărute în timpul încărcărilor. În plus, eventualele probleme apărute la staţiile de încărcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON, a anunţat compania într-un comunicat de presă transmis joi Agerpres.

În ultimul an, la staţiile deja montate, au fost înregistrate aproximativ 700 de încărcări ale maşinilor electrice, cele mai multe accesări fiind în Iaşi (147), Suceava (93) şi Roman (93).

Utilizatorii de vehicule electrice pot accesa şi rezerva staţiile direct pe site-ul eondrive.ro sau prin aplicaţia mobilă E.ON Drive, disponibilă atât pentru Android, cât şi pentru iOS. În plus, acestea pot fi vizualizate pe platforma online Plugshare.

În cadrul proiectului NEXT-E, cofinanţat din fonduri europene, prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF), E.ON Energie România va instala 19 unităţi de încărcare rapidă a autovehiculelor, iar alte 21 vor fi montate de către MOL România pe coridoarele de transport european din ţară.

Conform celor mai recente statistici ale Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), românii au cumpărat, în primele zece luni ale anului, 5.283 de autoturisme ecologice, în creştere cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă din 2018. În acest context, ponderea acestui segment de autovehicule în total piaţă autohtonă a ajuns la 3,7%, comparativ cu 2,7% în primele zece luni din anul anterior.

Din totalul vânzărilor de autoturisme "verzi", consemnat în intervalul ianuarie - octombrie 2019, majoritatea (3.794 de unităţi) sunt hibride, în creştere cu 37,1% faţă de aceeaşi perioadă din anul 2018, în timp ce 1.185 de unităţi se încadrează în categoria electrice (+143,3%), iar 304 exemplare sunt în categoria plug-in (+19,7%).

Proiectul NEXT-E a fost selectat de Comisia Europeană, în luna iulie 2017, pentru cofinanţare prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF). Consorţiul NEXT-E va primi 18,84 milioane euro în vederea implementării proiectului, aceasta fiind cea mai mare finanţare CEF acordată unui proiect privind vehiculele electrice. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

România a importat mai multe gaze naturale

În orice caz, așa reiese din datele statistice oficiale. 

În Japonia, AI prezice ce angajați vor demisiona

Companiile japoneze se străduiesc să-și protejeze...

FMI cere Germaniei să cheltuiască mai mult

În schimb, Franța și Italia au fost îndemnate să fie mai...

Bitcoin a efectuat a patra sa înjumătățire

Bitcoin și-a finalizat vineri "înjumătățirea", un...

China lansează o nouă forță de apărare cibernetică

China a anunțat crearea în cadrul armatei a unei noi...

Ştirile dimineţii. Veşti bune pentru români

Ştirile dimineţii, 20 aprilie 2024. 

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...


pixel