Beijing salvează piețele financiare de la o nouă prăbușire
Autor: Simona Haiduc
Data publicării:
Rezervele valutare ale Chinei au înregistrat o creştere surprinzătoare în luna ianuarie
Rezervele valutare ale Chinei au înregistrat o creştere surprinzătoare în luna ianuarie
Bursele europene au terminat în creștere, marți, iar Wall Street-ul a deschis pe un ton de încredere și optimism după ce Banca centrală a Chinei a anunțat că va interveni masiv pentru a limita impactul epidemiei de coronavirus. Un demers care le-a redat investitorilor convingerea și încrederea că autoritățile de la Beijing nu au scăpat lucrurile de sub control, relatează agențiile de presă.

La Paris, indicele CAC 40 a recuperat 1,78% din pierderile înregistrate în ultimele trei zile de activitate bursieră, marcând cea mai frumoasă evoluție pe durata unei ședințe din ultimele cinci luni.

La Londra, FTSE 100 a crescut cu 1,55%, iar la Frankfurt, indicele Dax a progresat cu 1,81%. O evoluție pozitivă a fost afișată și de ceilalți indici bursieri importanți, EuroStoxx50, FTSEEurofirst 300 și Stoxx 600, care au reușit să câștige între 1,63% și 1,94%.

În China, Bursa din Shanghai a revenit pe verde cu o creștere de 1,34%, după spectaculoasa prăbușire de 7,72% din ajun, după lunga vacanță prilejuită de Noul An chinezesc.

Citește și OPEC a intrat în panică. Pregătește ceva extraordinar

Principala explicație a acestei răsturnări de tendință: Banca populară a Chinei a injectat 1.700 miliarde yuani (aproape 220 miliarde de euro) pe piețe, subliniind, totodată, determinarea sa de a restaura încrederea investitorilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...

Comic Con Romexpo 2024. Explozia culturii "Pop&Geek"

Comic Con București 2024 a fost un eveniment dedicat...

Modificare a Codului Muncii, în Senat. Schimbările propuse

A fost depusă la Senat o propunere legislativă pentru...

Proiect pentru creşterea contribuţiei la Pilonul II

A fost depusă la Senat o propunere legislativă privind...


pixel