Bani de la UE. Ludovic Orban. Va fi pentru ”prima oară”
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
ONU vrea asigurarea unui venit minim în contexul pandemiei
ONU vrea asigurarea unui venit minim în contexul pandemiei
Premierul Ludovic Orban le-a cerut miniştrilor ca până la 31 iulie, sub coordonarea ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloş, să definească tipul de proiecte finanţabile în cadrul exerciţiului financiar multianual european 2021-2027, având în vedere că România are garanţia, în urma deciziei Consiliului European, că va beneficia de 80 de miliarde de euro.

"Avem garanţia în urma deciziei Consiliului European că România va beneficia de 80 de miliarde de euro, alocări din bugetul UE 2021-2027, alocări din Fondurile de rezilienţă şi recuperare din cadrul Next Generation EU. De asemenea, mai beneficiem de resurse din programul SURE, care finanţează măsuri active adresate angajaţilor. De asemenea, vom avea posibilitatea să avem resurse financiare la dispoziţie din cadrul React EU. Pentru a putea accesa aceste resurse financiare, care reprezintă o şansă uriaşă pentru România, va trebuie să ne mobilizăm la maxim în ceea ce priveşte exerciţiul financiar multianual bugetul 2021-2027. (...) Sub coordonarea domnului ministru Boloş, până la 31 iulie trebuie să ne definim cu precizie care sunt programele şi categoriile de cheltuieli, de beneficiari, tipul de proiecte finanţabile în cadrul exerciţiului financiar multianual. Pe 31 iulie să lansăm în dezbatere publică şi să fim pregătiţi să începem negocierile pentru Acordul de parteneriat cu UE, astfel încât să fim pregătiţi, imediat cu începerea anului 2021, să facem toate formalităţile de pregătire a absorbţiei fondurilor", a declarat Orban, miercuri, în cadrul şedinţei de guvern.

Premierul a precizat că Guvernul, pentru "prima oară", a prevăzut 'sume din POIM şi din POAT, adică din Programul de Asistenţă Tehnică, pentru pregătirea proiectelor".

Citește și Klaus Iohannis. Cum vor fi cheltuite 80 miliarde de euro

"Aceste sume o să trebuiască să fie pregătite nu numai pentru bugetul Uniunii pe 2021-2027, ci şi pentru proiectele pe care le putem finanţa din cadrul Next Generation EU, în care vom beneficia de 16,8 miliarde sub formă de credite şi 16,7 miliarde sub formă de granturi, adică sume de bani nerambursabile. Şi aici, tot sub coordonarea domnului Boloş, am demarat elaborarea programului de rezilienţă şi recuperare. Tot ca orizont de timp, vă spun că acest program de rezilienţă şi recuperare va trebui să fie adoptat ca bază de negociere cu Comisia Europeană, cel târziu până în octombrie, până la data de 1 octombrie", a spus Orban.

Şeful Executivului le-a solicitat miniştrilor să se gândească la faptul că "absorbţia fondurilor din cadrul Next Generation EU - aproape 34 de miliarde de euro -, va trebui să se realizeze în 2021, 2022 şi 2023, din care 70% din fonduri trebuie contractate în primii doi ani". "Şi aici va trebui să pregătim un plan minuţios privitor la toate aspectele, care să ne permită utilizarea integrală a acestor resurse financiare de care beneficiază România", a mai afirmat Orban. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...

Google face o nouă investiție majoră într-un centru de date

Google a ales Olanda pentru noul său centru de date în...

Tranzacţie pe piaţa românească de software

Adnumus intermediază cu succes achiziția de către Eleco...


pixel