Bancă franceză, anchetată pentru complicitate la crime împotriva umanităţii
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Anchetă, după altă anchetă
Anchetă, după altă anchetă
Banca franceză BNP Paribas este anchetată pentru complicitate la crime împotriva umanităţii în Sudan, în urma unei plângeri penale a unor organizaţii neguvernamentale şi a unor cetăţeni sudanezi, informează joi AFP. Împotriva băncii era în curs din 2017 o altă anchetă, pentru implicarea în genocidul din Rwanda, reaminteşte agenţia.

Federaţia Internaţională a Drepturilor Omului (FIDH), Liga Drepturilor Omului (LDH) şi nouă sudanezi au reclamat BNP Paribas în urmă cu un an şi s-au constituit părţi civile. La sfârşitul lui august, mai mulţi judecători de instrucţie de la tribunalul din Paris au fost însărcinaţi cu ancheta.

Reclamanţii consideră că BNP a jucat efectiv rolul de bancă centrală pentru autorităţile din Sudan, în cea mai gravă perioadă a genocidului din Darfur, regiune aflată în perioada respectivă sub embargou. Ei susţin că banca - cea mai mare din Europa şi una din cele mai mari din lume - a încălcat embargoul american împotriva regimului condus de Omar al-Bashir, preşedinte al Sudanului din 1989 până în 2019.

În războiul civil din Sudan au murit din 2003 peste 300.000 de oameni, iar 2,5 milioane au fost nevoiţi să se strămute. Omar al-Bashir a fost răsturnat în 2019 după mai multe luni de revolte populare, iar în prezent este închis la Khartoum, unde execută o condamnare de doi ani pentru corupţie şi urmează să fie judecat pentru lovitura de stat prin care a ajuns la putere. Faptele sale legate de finanţarea BNP Paribas au fost comise în perioada 2002-2008.

Citește și Marile bănci ale lumii, implicate în afaceri de tip mafiot

Solicitată de AFP să comenteze procedura declanşată recent, BNP a comunicat că nu deţine informaţii şi în consecinţă nu poate replica. Banca a recunoscut în 2014, într-un proces din Statele Unite, că a încălcat embargourile americane privind armamentul pentru Sudan, Cuba şi Iran şi a achitat o amendă record, de 8,9 miliarde de dolari. BNP Paribas este acuzată şi de finanţarea unei achiziţii de armament efectuată de una din miliţiile hutu din Rwanda, în 1994. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

TikTok renunță voluntar la plata recompenselor

TikTok a anunțat miercuri că va suspenda "voluntar"...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel