Avuţia mondială, cea mai slabă creştere din ultimii cinci ani
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
O evoluție dezamăgitoare
O evoluție dezamăgitoare
Avuţia personală mondială a înregistrat o creştere de doar 1,6%, până la 205.900 de miliarde de dolari în 2018, acesta fiind cel mai mic avans din ultimii cinci ani, arată un raport publicat joi de firma de consultanţă Boston Consulting Group (BCG), transmite Bloomberg.

Avansul de 1,6% înregistrat în 2018, este mult sub creşterea de 7,5% înregistrată în anul 2017 şi sub ritmul mediu anual de creştere de 6,2% înregistrat din 2013 şi până în 2017.

În plus, dacă se ţine cont de revenirea dolarului american şi de faptul că valoarea activelor a scăzut în realitate cu 1,6% anul trecut, acestea au şters orice câştig, subliniază Anna Zakrzewski, analist la BCG. "Pentru prima dată după 2008 am văzut că creşterea avuţiei a fost una negativă dacă ţinem cont de toţi factorii", a spus Anna Zakrzewski.

Chiar dacă ritmul de creştere global a fost unul modest, unele regiuni au înregistrat performanţe mai bune. De exemplu, avuţia personală a înregistrat ritmuri de creştere de 8,9% respectiv 7,1% în Africa şi Asia. În schimb, Europa Occidentală şi America de Nord au înregistrat creşteri anemice de 0,6% respectiv 0,4%.

Citește și Milionarii de la TEC. Destinul îmbogăţiţilor de după Revoluţie

Numărul milionarilor a continuat să crească în 2018, cu un avans de 2,1% până la 22,1 milioane. BCG estimează că până în 2023 vor fi 27,6 milioane de milionari la nivel global. Elveţia are cea mai mare densitate de milionari în rândul populaţiei adulte, 7,5%, urmată de SUA.

Potrivit prognozelor BCG, începând din 2019 şi până în 2023, avuţia mondială va înregistra o creştere anuală de 5,7%. Cu toate acestea, în Asia avuţia personală ar urma să înregistreze un ritm de creştere anuală mai mare de 9,4%, ajungând la 58.200 miliarde dolari în 2023, devansând Europa Occidentală care va ajunge la o avuţie de 53.000 de miliarde de dolari. În aceeaşi perioadă, avuţia din America Latină ar urma să înregistreze un avans de 8,2%, în timp ce avuţia combinată din Africa şi Orientul Mijlociu ar urma să înregistreze o creştere de 7,7%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Producţia de cărbune a României continuă să scadă

Institutul Naţional de Statistică a publicat o analiză...

Schimbări la vârful Allianz-Țiriac Pensii Private

Virgil Ichim, CEO Allianz-Țiriac Pensii Private, pleacă...

Revolut face angajări în România

Compania Revolut angajează la nivel global, inclusiv în România.

Preţul cafelei nu va scădea prea curând. Care sunt motivele

Veşti proaste pentru iubitorii cafelei.

Valoarea acordului Aramco - FIFA, pusă la secret

FIFA a anunţat acordul global cu Aramco.

Programul magazinelor Carrefour de 1 Mai şi Paşte 2024

Programul magazinelor Carrefour în perioada...

BHP vrea să ”aprindă” întreaga industrie a cuprului

Anglo American a confirmat primirea unei oferte de...

România are încă un aeroport la standarde Schengen

Lucrările de modernizare și extindere a Aeroportului...

EasyJet recrutează: Are nevoie de 1.000 de piloți

Compania aeriană britanică deschide un program de...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel