Atenționare ANM. Vremea devine CAPRICIOASĂ. Vor fi de toate
Autor: Mara Ivan
Data publicării:
Prognoza METEO 30 septembrie. Cum va fi VREMEA
Prognoza METEO 30 septembrie. Cum va fi VREMEA
Vremea se anunţă oscilantă în următoarele două săptămâni (24 ianuarie - 7 februarie), cu intervale în care valorile termice diurne vor scădea până la 1 grad Celsius, dar şi cu medii maxime ce vor atinge chiar şi 8 grade Celsius, pe fondul unui regim pluviometric redus, în care precipitaţiile moderate cantitativ se vor semnala atât local, în unele zone, cât şi pe arii restrânse în alte regiuni, se arată în prognoza publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, în primele zile ale intervalului, temperatura aerului va fi în scădere, astfel media maximelor va tinde spre valori în jurul a 2 grade, iar cea a minimelor spre -4 grade. Ulterior, spre sfârşitul primei săptămâni, vremea se va încălzi treptat, astfel valorile termice diurne vor ajunge în medie la 8 - 10 grade, iar cele nocturne spre medii de 2 grade. Uşoare variaţii ale regimului termic vor fi posibile şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni, când media maximelor se va încadra în general între 4 şi 6 grade, iar cea a minimelor între -2 şi 0 grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii slabe, cu caracter local, pe tot parcursul intervalului, iar în jurul datelor de 29 şi 31 ianuarie acestea vor fi pe arii mai extinse şi posibil moderate cantitativ.

În Crişana, vremea se va răci în primele zile ale intervalului, astfel încât media temperaturilor diurne va tinde spre valori de 1 - 2 grade (în 27 şi 28 ianuarie), iar cea a temperaturilor nocturne între -5 şi -4 grade (în nopţile din perioada 27-29 ianuarie). Spre sfârşitul primei săptămâni valorile termice vor creşte treptat, astfel media maximelor va ajunge până la 6 - 8 grade, iar cea a minimelor până în jurul a zero grade. Variaţii nesemnificative ale regimului de temperatură vor fi posibile şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni, când se estimează o medie a maximelor cuprinsă în general între 2 şi 4 grade şi a minimelor între -4 şi -2 grade. Se vor semnala precipitaţii slabe, cu caracter local, pe tot parcursul intervalului, iar în jurul datelor de 29 şi 31 ianuarie acestea vor fi pe arii mai extinse şi posibil moderate cantitativ.

În zona Transilvaniei, în primele zile ale intervalului, temperatura aerului va fi în scădere, astfel că media maximelor va tinde spre valori în jurul a -1 până la 0 grade (în 27 şi 28 ianuarie), iar cea a minimelor între -8 şi -6 grade. Ulterior, spre sfârşitul primei săptămâni, vremea se va încălzi treptat, valorile termice diurne ajungând în medie la 4 - 6 grade, iar cele nocturne spre medii se vor încadra între -3 grade şi -1 grad. Variaţii uşoare ale regimului termic vor fi posibile şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni, când media maximelor se va încadra în general între 2 şi 4 grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul a -5 grade. Temporar şi cu caracter local se vor semnala precipitaţii slabe, pe tot parcursul intervalului.

În Maramureş, vremea se va răci în primele zile ale intervalului, iar media temperaturilor diurne va tinde spre valori de până la zero grade (în 27 şi 28 ianuarie). Temperaturile nocturne se vor încadra între -6 şi -5 grade (în nopţile din perioada 27 - 29 ianuarie) şi, ulterior, spre sfârşitul primei săptămâni, valorile termice vor creşte treptat. Astfel, media maximelor va ajunge până la 4 - 6 grade, în timp ce minimele vor ajunge spre -2 grade. Regimul de temperatură va avea mici variaţii, pe parcursul celei de-a doua săptămâni, când se estimează o medie a maximelor cuprinsă în general între 2 şi 4 grade şi cea a minimelor de la -4 la -3 grade. Se vor semnala precipitaţii slabe, cu caracter local, pe tot parcursul intervalului, iar pe data de 25 ianuarie şi în perioada 29 - 31 ianuarie acestea vor fi pe arii mai extinse şi posibil moderate cantitativ.

Pentru regiunea Moldovei, meteorologii estimează în primele zile ale intervalului o temperatură a aerului în scădere, cu medie a maximelor ce va tinde de la valori de 8 grade (în 25 ianuarie) spre aproximativ două grade (perioada 27-29 ianuarie). Totodată, minimele vor oscila între -6 şi -4 grade (în nopţile de 28 şi 29 ianuarie). Ulterior, la sfârşitul primei săptămâni, vremea se va încălzi treptat, astfel valorile termice diurne vor ajunge în medie la 4 grade, iar cele nocturne spre medii de la -2 la 0 grade. Uşoare variaţii ale regimului termic vor fi posibile şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni, când media maximelor se va încadra în general între 1 şi 3 grade, iar cea a minimelor se va situa între -5 şi -3 grade. Local şi temporar se vor semnala precipitaţii slabe îndeosebi în perioada 25 - 27 ianuarie şi în intervalul 31 ianuarie - 3 februarie, dar pe spaţii mai mici şi cu caracter trecător şi în restul intervalului.

Citește și Horoscopul BANILOR. Această ZODIE se îmbogățește în acest final de lună

În Dobrogea, vremea va fi caldă în prima zi cu maxime medii de 10 - 11 grade, apoi se va răci, astfel încât temperaturile diurne vor tinde spre o medie în jurul a 2 grade (în 27 şi 28 ianuarie), în timp ce media valorilor termice nocturne va coborî până la -4 grade (în nopţile de 28 şi 29 ianuarie). Până pe data de 1 februarie, regimul termic va fi în creştere, iar maximele vor ajunge în medie spre 10 grade, în timp ce minimele vor tinde către o medie de 2 - 4 grade. Va urma o nouă tendinţă de scădere treptată a temperaturilor, cele diurne urmând a se situa la medii de 4 - 5 grade, iar cele nocturne la medii în jurul a zero grade. În perioada 25 - 27 ianuarie se vor semnala precipitaţii pe arii extinse şi local moderate şi însemnate cantitativ, iar în restul intervalului, doar trecător şi pe spaţii mai mici, vor mai fi precipitaţii slabe.

În Muntenia, în primele zile ale intervalului, temperatura aerului va fi în scădere, astfel că media maximelor va tinde de la valori de 8 grade (în 25 ianuarie) spre aproximativ două grade (perioada 27-29 ianuarie), iar cea a minimelor între -6 şi -4 grade (în nopţile de 28 şi 29 ianuarie). În zilele următoare, până în data de 1 februarie, vremea se va încălzi treptat, valorile termice diurne urmând să ajungă la o medii de 8 - 9 grade, iar cele nocturne de 0 - 2 grade. După această perioadă, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale specifice perioadei, cu maxime în medie de 4 - 6 grade şi minime în jurul valorii de -2 grade. Precipitaţii pe arii relativ extinse şi posibil moderate cantitativ vor fi în jurul datei de 26 ianuarie, precum şi în perioada 31 ianuarie - 3 februarie. În restul intervalului, precipitaţiile vor fi slabe, trecătoare şi pe spaţii mai mici.

În regiunea Olteniei este anunţată o răcire uşoară a vremii în primele zile ale intervalului, până la valori termice diurne de 2 - 3 grade (în 27 şi 28 ianuarie) şi minime încadrate între -5 şi -4 grade (în nopţile de 28 şi 29 ianuarie). Până la începutul lunii februarie, valorile termice vor creşte treptat, astfel încât media maximelor va ajunge până la 7 - 8 grade, iar cea a minimelor va tinde până spre -2 grade. Regimul termic estimat ulterior va fi caracterizat de valori în jurul celor normale specifice perioadei, cu maxime în medie de 5 - 6 grade şi minime în jurul valorii de -2 grade. Pe arii relativ extinse sunt prognozate precipitaţii, posibil moderate cantitativ, în noaptea de 25 spre 26 ianuarie, precum şi în perioada 31 ianuarie - 3 februarie. În restul intervalului, precipitaţiile vor fi slabe, trecătoare şi pe spaţii mai mici.

La munte, în primele zile ale intervalului, vremea se va răci semnificativ, iar media temperaturilor diurne va tinde spre valori în jurul a -8 grade (în 27 şi 28 ianuarie). De asemenea, temperaturile nocturne vor oscila între -12 şi -10 grade (în nopţile din perioada 27-29 ianuarie) şi ulterior, până la sfârşitul primei săptămâni, valorile termice vor creşte treptat, astfel că media maximelor va ajunge până la 0 - 2 grade, iar cea a minimelor până spre -5 grade. Regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale specifice perioadei, în următoarea săptămână. Maximele estimate vor fi, în medie, de până la -2 grade, în timp ce minimele vor ajunge la -7 grade. Temporar, se vor semnala precipitaţii slabe, cu caracter local, pe tot parcursul intervalului, iar în jurul datei de 29 ianuarie şi în perioada 31 ianuarie - 2 februarie acestea vor fi pe arii mai extinse şi posibil moderate cantitativ. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Cumpărături în weekend. Important este ce spune românul

Ce scandal, câteva discuții, dezbateri, câtă zarvă și...

Țările de Jos au deschis prima linie de testare Hyperloop

O nouă eră a călătoriilor începe în Europa odată cu...

Smart Band 8 Pro, un ceas conectat foarte lăudat

Smart Band 8 Pro este unul dintre cele mai competitive...

China, campioană a energiilor regenerabile

Anul 2023 a stabilit un nou record în privința...

Valoarea Bitcoin revine la pragul de peste 70.000 dolari

Această veste vine după ce, la începutul acestei luni,...

Modificări privind plata suplimentelor pentru energie

Un nou proiect de lege înregistrat recent la Senat aduce...

S-a aprobat prelungirea plafonării tarifelor RCA

Guvernul a aprobat actul normativ prin care se...

Creştere a ratei şomajului la nivel naţional

Rata şomajului înregistrată în evidenţele ANOFM în luna...

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?

pixel