Atac armat soldat cu 3 morți la o bază militară din Pensacola, Florida
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Autorul atacului armat este un pilot saudit
Autorul atacului armat este un pilot saudit
Un bărbat saudit a ucis două persoane într-un incident armat survenit vineri la baza aeronavală Pensacola din Florida, autorul fiind împuşcat mortal de poliţie, transmit AFP şi dpa.

Guvernatorul statului Florida, Ron Desantis, a confirmat că autorul era membru al forţelor aeriene saudite.

''Cred că trebuie date multe răspunsuri privind faptul că acest individ, un străin, membru al armatei aerului saudite, se antrena pe teritoriul nostru'', a declarat Desantis într-o conferinţă de presă.

Incidentul, soldat şi cu şapte răniţi, s-a produs într-o sală de curs a bazei aeronavale de la Pensacola, a indicat David Morgan, şeriful comitatului Escambia.

Autorul a fost ''neutralizat'' de către doi agenţi care au fost răniţi în schimbul de focuri de armă, a indicat şeriful comitatului Escambia.

Atacatorul din Halle este un german neonazist

''Azi a fost ceva cu adevărat eroic'', a spus Timothy Kinsella, comandantul bazei Pensacola, referindu-se la reacţia poliţiştilor, a civililor şi a militarilor.

Cotidianul The Washington Post a precizat că autorul este un pilot. Postul de televiziune CNN a relatat că anchetatorii încearcă să afle dacă acest atac are caracter terorist. Majoritatea autorilor atentatelor de la 11 septembrie 2001 din SUA erau saudiţi.

Incidentul de vineri survine după ce miercuri un marinar a împuşcat trei civili la celebra bază militară Pearl Harbour din Hawaii, omorându-i pe doi dintre ei, după care s-a sinucis.

Baza Pensacola găzduieşte peste 16.000 de militari plus 7.400 de angajaţi civili.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

Oficialii Nissan, pesimişti cu privire la profitul anual

Nissan a înrăutăţit estimările anuale de profit.

Tesla recheamă mii de modele Cybertruck în service

Cunoscutul producător de mașini electrice, deținut de...

Benzină și motorină. Guvernul ungar vrea să umble la prețuri

Subiectul figurează pe agenda de săptămâna viitoare a...

O importantă companie intră pe piața energiei din România

Este vorba despre unul dintre cei mai mare dezvoltatori...


pixel