Astronomii au reușit să observe cum se curbează spațiul și timpul VIDEO
Autor: Oana Pavelescu
Data publicării:
Astronomii au reușit să observe cum se curbează spațiul și timpul
Astronomii au reușit să observe cum se curbează spațiul și timpul
După douăzeci de ani de cercetări, astrofizicienii au reușit să observe cum două stele care se învârt una în jurul celeilalte cu o viteză atât de mare încât spațiul și timpul se curbează.

Echipa de cercetători observă orbita stelei binare de mai bine de 20 de ani, folosind radiotelescopul de 64 de metri de la observatorul astronomic CSIRO Parkes.

Cercetătorii de la ARC Centre of Excellence of Gravitational Wave Discovery au surprins cele două corpuri cerești învârtindu-se astfel încât gravitația lor reușește să curbeze atât spațiul cât și timpul.

Cercetarea, care a fost publicată în jurnalul Science, este încă o dovadă în favoare teoriei relativității lui Albert Eistein.

Steaua binară e ste formată dintr-o pitică albă, o stea care stă să moară, care are aproximativ aceeași dimensiune cu Pământul, dar cu o densitate mai mare de 300.000 de ori. Cea de-a doua este o stea neutronică ce are densitatea de 100 de miliarde mai mare decât a planetei joastre dar nu are diamentrul mai mare de 20 de kilometri.

Toată materia respectivă este comprimată într-un sistem stelar care are un nume complet prozaic PSR J1141-6545.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Reperele zilei

DC Media Group Audience

Ştiri Recomandate

BNR: Câţi bani au românii în depozitele bancare

Banca Naţională a României a publicat cifrele privind...

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor începe în luna...

Florin Georgescu (BNR): Avem un capitalism semi-socialist

Asociaţii şi acţionarii companiilor au bani să le...

ANPC verifică magazinele online Temu și Shein

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor...

Directorul JPMorgan, vești bune despre economia americană

Anul trecut, banca pe care o conduce Jamie Damon, a...

Deturnare de ... aluminiu la Bursa Metalelor de la Londra

Nu a durat mult până când cineva a găsit o modalitate de...

Cum poate achiziționa China cipurile Nvidia interzise

Altfel spus, nimic nu este imposibil.

Curs valutar BNR. Una caldă, alta rece pentru leu

Curs valutar BNR, 23 aprilie 2023.

Șoferii pot achita Rovinieta pentru 10 zile prin SMS

O veste bună vine pentru șoferii care au nevoie de...

Adunarea generală a L’Oréal, „un start-up vechi de un secol”

Numărul unu mondial al produselor de frumusețe a...

Cum cad românii victime ale fraudelor online. Raport Revolut

Revolut prezintă primul său raport global despre...


pixel